Marius Șumudică are ofertele pe masă! „În câteva zile vin acasă. Semnez în două săptămâni”

Marius Șumudică are ofertele pe masă!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Șumudică a anunțat, la câteva ore după ce a fost făcut anunțul că reziliază contractul cu Al Shabab, că va semna în două săptămâni cu o nouă echipă. Deși nu a oferit numele echipelor interesate, antrenorul a precizat că va rămâne în zonă și nu se va întoarce în Europa. „În 2-3 zile ajung acasă. Am nevoie de o vacanță, după care există ceva oferte din zona Golfului. În 2-3 săptămâni voi semna cu o nouă echipă„.

Anunțul rezilierii, venit duminică seară, a fost unul brusc, dar s-a făcut pe cale amiabilă. Totul a fost pus la punct verbal, urmând ca luni să se concretizeze și în scris. Nemulțumirea conducerii ar fi venit după ce Șumudică a ratat accederea în Liga Campionilor Asiei. „Ne-am înțeles verbal, mâine urmează să semnăm actele. A fost de comun acord, ne-am așezat la masă, a fost o discuție între mine și președinte. Am avut un ghinion teribil în ultimele două meciuri, nu am prins Champions League, dar am prins Arabian Cup. Am căzut de comun acord și am considerat că e bine să ne oprim acum.

Am avut un an extraordinar. Chiar ieri am fost desemnat al treilea antrenor al campionatului. A însemnat mult pentru mine. A fost o ceremonie extraordinară și m-am simțit antrenor, m-am simțit respectat. Chiar atunci am avut această discuție și am pus punct colaborării.

Au fost niște ani ascendenți. Dintre toate echipele pe care le-am antrenat, pe una am făcut-o campioană, Astra, cu Kayseri am terminat pe 5, iar aici… doar trei antrenori nu au fost schimbați. E un președinte vulcanic, care mi-a spus că dacă voi termina cu el campionatul e ca și cum l-am câștigat. Iată că l-am terminat„, a declarat Marius Șumudică la Digi Sport.

Al Shabab a ratat clasarea pe locul trei în campionatul din Arabia Saudită, care i-ar fi asigurat prezența în Liga Campionilor Asiei, după eșecul din ultima etapă, pe terenul lui Al Hilal, scor 3-2. Totuși, așteptările celor din jurul echipei au fost depășite, iar antrenorul român a avut parte de o surpriză, la finalul sezonului. Inițial, poziția lui Șumudică și a conducerii era un clară, că vor merge mai departe și în sezonul următor.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele