LIVE BLOG | PAOK – Olympiakos, derby cu mari probleme! Oaspeții au ieșit de pe teren după ce antrenorul a fost lovit cu un obiect lansat din tribună, echipa lui Lucescu ar putea pierde cu 3-0 la masa verde. VIDEO: Război în toată regula pe străzile din Salonic!

LIVE BLOG | PAOK - Olympiakos, derby cu mari probleme! Oaspeții au ieșit de pe teren după ce antrenorul a fost lovit cu un obiect lansat din tribună, echipa lui Lucescu ar putea pierde cu 3-0 la masa verde. VIDEO: Război în toată regula pe străzile din Salonic!
  • Derby-ul PAOK – Olympiakos ar fi trebuit să înceapă la ora României 19:30, dar a fost suspendat din cauza faptului că Oscar Garcia, antrenorul oaspeților, a fost lovit cu o rolă de hârtie aruncată din tribune de fanii echipei lui Răzvan Lucescu.
  • Din primele informații, neoficiale, PAOK va pierde meciul cu 3-0 la masa verde și va juca între două și patru etape fără fani în tribune.

Echipele de start:

  • PAOK: Paschalakis – Leo Matos, Varela, J. Crespo, Vieirinha – Shakov, Mauricio – Djalma, Pelkas, Mak – Prijovic
  • Olympiakos: Proto – Elabdellaoui, Botia, Cisse, Koutris – Romao, Tachtsidis – Pardo, Odjidja-Ofoe, Mirallas – Ansarifard

21:40 Prima decizie oficială: meciul a fost suspendat. Momentan, nu s-a anunțat dacă va fi programat pentru o altă zi, iar multe surse din Grecia susțin că PAOK are mari șanse să piardă cu 3-0 la masa verde.

Oscar Garcia, la ieșirea din spital, după ce a fost lovit de fanii gazdelor.


21:14 Inevitabilul s-a produs! Nervoși pe decizia arbitrului de a nu fluiera startul meciului, fanii lui PAOK s-au luat la bătaie cu forțele de ordine, atât în jurul stadionului, cât și pe străzile din apropiere. În Salonic atmosfera e irespirabilă din cauza gazelor lacrimogene utilizate de polițiști, iar jurnaliștii au fost închiși în sala de conferințe, printre gaze lacrimogene și sticle sparte.


20:58 Galeria lui PAOK a strâns bannerele pregătire pentru meciul din această seară, dar situația e departe de a se fi calmat. Suporterii echipei lui Răzvan Lucescu și scutierii au blocat ieșirea de la vestiarele în care sunt blocați jucătorii și arbitrii.


20:32 Situația, la un pas să degenereze! Nervoși pe gestul antrenorului lui Olympiakos, fanii lui PAOK au plecat din peluza în care se aflau și s-au îndreptat spre tribuna oficială pentru a protesta. Jurnaliștii prezenți la masa presei au fost sfătuiți să iasă din stadion.


20:28 Oscar Garcia, antrenorul lui Olympiakos, a fost transportat la spital, deși obiectul care l-a lovit în față este doar o rolă de hârtie. Unii dintre fani au început să plece de pe stadion, iar o decizie oficială va fi anunțată în cel mai scurt timp.


20:20 Neliniște în galeria lui PAOK. Gate 4 e pusă pe scandal, iar jandarmii au fost trimiși în fața peluzei în care se află suporterii echipei lui Răzvan Lucescu.

Jurnaliștii greci aflați pe stadion i-au dezvăluit reporterului ProSport că sunt șanse ca în minutele următoare să se anunțe victoria lui Olympiakos la masa verde, iar organizatorii se tem de reacția ultrașilor din Salonic, recunoscuți pentru actele de violență săvârșite în ultimii ani.


20:00 Olympiakos și-a chemat la vestiare întregul staff, medicii, masorii. Se pare că oaspeții refuză să reia partida.


19:51 Tensiune maximă la Salonic, Răzvan Lucescu e foarte aproape să piardă cu 3-0 cel mai important meci al sezonului! Potrivit informațiilor lansate de jurnaliști greci, PAOK va pierde meciul la masa verde ca urmare a faptului că antrenorul lui Olympiacos, Oscar Garcia, a fost lovit în față cu o rolă de hârtie aruncată din tribune. Mai mult, echipa lui Lucescu Jr. și Varela ar putea juca între două și patru meciuri pe teren propriu fără spectatori!


19:45 Echipele sunt la vestiare. Se pare că antrenorul lui Olympiakos ar fi fost lovit de o rolă de hârtie aruncată din tribune. Jucătorii s-au strâns în jurul său și au plecat împreună la cabine. Mirallas a reacționat și le-a arătat semne obscene fanilor lui PAOK.


19:30 Olympiakos a ieșit de pe teren înainte de fluierul de start! Din primele informații, se pare că unul dintre jucătorii din Pireu a fost lovit de un obiect aruncat din tribune. Echipa lui Lucescu a mai rămas pe teren câteva minute, apoi s-a retras la vestiare.


19:00 Fernando Varela, unul dintre cei mai buni jucători ai lui PAOK în acest sezon, este titular în această seară.


18:30 Cu o oră înainte de startul partidei, Gate 4, peluza în care stau ultrașii lui PAOK, este complet plină. Accesul a fost îngreunat de faptul că forțele de ordine au blocat fiecare stradă din jurul stadionului preț de circa 30 de minute, cât a durat ca autocarul care a transportat jucătorii lui Olympiakos să ajungă la stadion.


PAOK se află în fața unu sezon istoric. Echipa antrenată în acest sezon de românul Răzvan Lucescu nu a mai câștigat titlul de campioană în Grecia din 1985, însă are un an fantastic. PAOK conduce clasamentul în Grecia după 22 de etape cu 52 de puncte, două mai multe decât AEK Atena și 6 peste Olympiakos.

Echipa din Pireu este și adversarul lui PAOK în această seară, iar meciul se dispută la Salonic cu un stadion pe care absolut toate biletele au fost vândute. Fanii lui PAOK anunță o atmosferă incendiară, chiar dacă semnele sunt că nu vor face uz de show-uri pirotehnice pentru a nu risca suspendarea terenului la jocul cu AEK, o altă partidă extrem de importantă.

ProSport vă va ține la curent cu desfășurarea partidei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Salariul uriaș cerut de Guardiola pentru a deveni selecționerul Italiei
Mediafax
Câți bani încasează lunar pilotul care a doborât 3 drone rusești în 3 zile? Ce salarii oferă statul român persoanelor care pilotează avioane F-16
Cancan.ro
Pentagonul elaborează scenarii pentru o operațiune terestră de amploare în Iran pentru extragerea uraniului îmbogățit din țară
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Imagini cu Bianca Drăgușanu la plajă, în costum de baie. Cum arată în realitate, la 44 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El și ea la prima întâlnire: – Știi, eu sunt cam timid!
Râzi cu lacrimi
Astronomii ar fi descoperit primul satelit natural în afara sistemului nostru solar. Sau este ceva mai ciudat?
Descopera.ro
Mr. Pink, DAT AFARĂ cu scandal din Beverly Hills: 'A trebuit să facem evacuarea'
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Când se lansează EA SPORTS FC 27. Ce noutăți aduce ediția de anul acesta
Go4Games
VW Touareg a supraviețuit exploziei unei rachete balistice în Ucraina. SUV-ul a pornit și a plecat pe roți după atac
Promotor.ro