Slavia, made in China. Cine este adversarul cu care se va duela CFR pentru grupele Champions League

Slavia, made in China. Cine este adversarul cu care se va duela CFR pentru grupele Champions League
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cel mai de succes club din fotbalul ceh va fi adversarul CFR-ului. Slavia este o echipă cu o istorie de 126 de ani, cu 13 titluri în Cehoslovacia și 5 campionate câștigate în Cehia, de când țara din centrul Europei și-a declarat independența, în 1993.

Cu o singură participare în grupele UEFA Champions League, Slavia și-a ridicat nivelul financiar din 2015, odată cu primele investiții chineze. Atunci, clubul a fost preluat de Compania Energetică Chineză, pentru ca de anul trecut, Slavia să devină o echipă interesantă pentru un imens fond de investiții, Sinobo Group, care a preluat echipa, alături de CITIC Group, cea mai mare companie cu capital de stat din lume, în 2019. Giganții chinezi au urmărit prin asta să facă din Slavia „amprenta” orașului Praga în China, dorind să atragă turiști din Asia în capitala din centrul Europei. 

Cumpărături de 19 milioane în ultimii doi ani. Surpriza din Europa League

Venirea celor de la Sinobo Group, companie care deține și Beijing Guoan, a crescut nivelul financiar al echipei. Au urmat transferuri de aproape 12 milioane de euro, în vara anului trecut, un record pentru club. Atunci a fost achiziționat și Alex Băluță, pentru 2,6 milioane de euro, de la Universitatea Craiova.

Slavia a câștigat titlul în Cehia și a devenit surpriza plăcută din Europa League. Eliminată din play-off-ul de Champions League de către Dinamo Kiev, echipa cehă a depășit o grupă de Europa League cu Bordeaux, Zenit și FC Copenhaga. A eliminat apoi Genk și Sevilla și a fost învinsă abia în sferturi, în dubla cu Chelsea. 

Și-au vândut vedetele

Echipa pe care o va întâlni CFR-ul nu mai are jucătorii importanți din formația care a impresionat în Europa League, sezonul trecut. Slavia a vândut jucători în valoare de 12 milioane de euro, în această vară, printre care fundașii centrali Ngadeu și Deli, golgheterul Stoch și mijlocașul de bandă Zmrhal, ajuns la Brescia. Asta în timp ce la capitolul veniri, Nicolae Stanciu a fost vedeta campaniei de transferuri.

Stanciu, un nigerian de viitor și 3 internaționali cehi

Stanciu este și una dintre vedetele echipei de astăzi, românul marcând 2 goluri în 5 meciuri. Mijlocașii centrali Soucek și Husbauer, fotbaliști cu 19 goluri marcate în sezonul trecut, sunt de asemenea pericole pentru poarta CFR-ului, cum se întâmplă și cu nigerianul de bandă Olayinka, pentru care s-au plătit vara trecută peste 3 milioane de euro celor de la Gent, cu toate că are doar 20 de ani.

Slavia Praga are 10 jucători care cochetează cu naționala Cehiei, iar 3 dintre ei au fost titulari în prima reprezentativă, în ultimele două partide oficiale. Mijlocașii centrali Soucek și Kral și Masopust, omul din flancul drept al atacului, sunt oamenii de națională ai Slaviei.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…