Omrani și-a schimbat și părul și năravul. Francezul este golgheter în Champions League. Echipa lui Dan Petrescu, printre cele mai eficiente din Europa

Omrani și-a schimbat și părul și năravul. Francezul este golgheter în Champions League. Echipa lui Dan Petrescu, printre cele mai eficiente din Europa
  • Publicat:
  • Actualizat:

Billel Omrani își trăiește vârful carierei, în cupele europene. Până în actualul sezon, francezul crescut de Olympique Marseille marcase un singur gol în competițiile UEFA. În acest moment, Omrani este pe locul întâi în topul marcatorilor din preliminariile Champions League, cu cele 4 goluri reușite.

Hattrick-ul din partida cu Astana a fost prima triplă de la seniori pentru el, iar Omrani a recidivat și cu Maccabi Tel Aviv. Cunoscut drept un jucător greu de disciplinat, cu episoade din trecut, apărute în presă, în care se vorbea despre escapadele sale și consumul de alcool, Omrani s-a transformat în actualul sezon. Ratările din deplasarea de la Astana l-au determinat pe Dan Petrescu să ia măsuri. Atacantul a fost obligat să renunțe la stilul vestimentar excentric, pentru a se concentra pe fotbal. Acesta și-a schimbat și coafura și nu a mai apărut blond, ca în primele meciuri. „L-am pus să se tundă, să se vopsească la loc, să-și scoată cerceii, să nu mai vină în papuci și să joace iar fotbal”, a dezvăluit Dan Petrescu, care s-a ocupat și de tehnica sa: „Am lucrat mult la finalizare cu el”.

„Corecția” aplicată de antrenor pare să fi dat roade. Coincidență sau nu, Omrani a reușit 4 goluri în preliminariile Champions League și este primul în topul marcatorilor, de până acum. 

Arlauskis, 8 parade, CFR este a 5-a la eficacitate

Omrani nu este singurul care apare în topurile din Champions League, după primele meciuri din preliminarii. Arlauskis a fost și el salvator pentru clujeni, atât cu Astana, cât și cu Maccabi. Lituanianul este pe locul 10 în clasamentul paradelor portarilor, cu 8 intervenții salvatoare.

Dan Petrescu se poate lăuda și cu faptul că are una dintre cele mai eficiente echipe. CFR are 4 goluri din 9 șuturi pe spațiul porții. Media de un gol la 2,25 de șuturi cadrate este depășită doar de 4 echipe. HJK Helsinki, Feronikeli, AIK Stockolm și Rosenborg sunt singurle echipe care depășesc CFR în topul eficienței.

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele