Niște iepuri

Acum, când Unirea e la numai un autogol nemțesc de prima
calificare românească din grupele Ligii Campionilor, cum mai e cu
teoria comodității după care pe echipele noastre nu le țin
balamalele să ia în piept mai multe fronturi?! Într-o fereastră a
campionatului, când pe ceilalți fotbaliști îi frământa dilema „prin
ce club mai ieșim la noapte?”, pe cei care dau un gol la 12 ore de
joc în Europa League, jumătate din echipa Unirii schimba
cantonamentul lui Dan Petrescu cu cel al lui Răzvan Lucescu.

În campionat, Urziceanca, după cum o lua peste picior Gigi
Becali, continuă cursa. Colac peste pupăză, acum și o calificare în
primăvara europeană. Nici nu mai contează unde, în C1 sau C2,
oricum parcă a trecut o veșnicie de la sfertul românesc din Cupa
UEFA. Deci, până la urmă cum rămâne cu alibiul puturoșilor, pardon,
al prinților, diamantelor și al altor nestemate, sticlă chioară
amăgitoare până o azvârli în mare bob cu bob precum Ilarion Ciobanu
în „Toate pânzele sus”?

Fotbalul nostru are însă năravul de a se replia șmecherește, cât
ai clipi, într-o coaliție anti, precum în cotidianul
prezidențialelor. Undeva prin martie, între un eșec în cupele
europene și o remiză cu Ceahlăul, mulți, toți îi vor da cu tifla
lui Mihai Stoica, îi vor înroși ochii cu rotocoale de fum și de
fumuri. V-ați găsit voi, bucureștenii, în exil într-un orășel cu
trei case și-o antenă, să alergați după mai mulți iepuri… Vor fi
convinși de ce vor spune chiar iepurii tupilați după câte un tufiș
acum. Toți vor mai contesta o dată selecția lui Lucescu – de ce
Maftei, de ce Apostol? – și se vor întreba precum o fătucă
purtătoare ilegal de microfon: „Credeți că Unirea a avut bulan în
grupă?!”.