Partida Manchester City – Real Madrid are loc în turul optimilor Ligii Campionilor, sezonul 2025/2026, iar partida este Live Text Online pe www.prosport.ro.
De asemenea, duelul de pe Etihad poate fi urmărit și la televizor pe posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 1, de la ora 22:00.
Echipa antrenată de Pep Guardiola este la un pas de eliminarea din Liga Campionilor, după ce a fost învinsă, în deplasare, în prima manșă a optimilor, cu 0-3, de Real Madrid. Niciodată în istorie „cetățenii” nu s-au aflat în situația de a remonta un astfel de deficit.
Antrenorul Pep Guardiola este optimist, dar și realist. El recunaște că nu este ușor să marchezi mai mult de 3 goluri împotriva lui Real Madrid. În plus, nici moralul jucătorilor nu este foarte ridicat. În cea mai recentă etapă de campionat, Manchester City a remizat, 1-1 în deplasare, cu West Ham, pierzând puncte în cursa pentru titlu.
Bernardo Silva a marcat pentru oaspeți după o jumătate de oră de joc, dar West Ham a răspuns doar 4 minute mai târziu prin Mavropanos, lăsând echipa lui Guardiola la 9 puncte de liderul Arsenal, care, însă, are un meci în plus.
De partea cealaltă, Arda Güler a marcat un gol incredibil din propria jumătate, iar Real Madrid a câștigat ușor împotriva lui Elche, pe teren propriu, cu 4-1.
Bernardo Silva, căpitanul lui Manchester City, spune că se pot întâmpla multe într-un meci de fotbal, iar echipa lui va lupta până la capăt, deși rezultatul din tur nu să prea multe șanse.
„Nu este niciodată ușor, mai ales după doar o săptămână. De obicei, după o înfrângere dură, în ziua în care simți că totul este foarte întunecat, cerul se luminează. Chiar dacă această săptămână a fost foarte proastă pentru noi, știm de ce suntem capabili”, își face curaj căpitanul „cetățenilor”.
„Nu mă gândesc prea mult la aceste statistici, nu le acord prea multă importanță; sunt doar cifre. El a câștigat bătălia împotriva mea în faza grupelor. Jucători ca Haaland sunt duri și este o plăcere să-i înfrunți pe cei mai buni. Îmi place foarte mult acea luptă fizică”, a replicat fundașul Antonio Rudiger.
„Este un meci de fotbal și se pot întâmpla multe lucruri. Trebuie să ne concentrăm și să încercăm mai întâi să câștigăm meciul și apoi să vedem ce se întâmplă. Trebuie să creăm un joc bun cu suporterii alături, sperăm că ne pot da un impuls. Vom încerca.
Săptămâna trecută am fost la Madrid, ne-am culcat târziu. Ne-am întors la Manchester dimineața, a fost călătoria, apoi antrenamentul, mersul la Londra, jocul, ieri ne-am întors la 2:30 dimineața… astăzi a fost pentru recuperare.
Să-i lăsăm pe jucători să se odihnească acasă. Nu trebuie să ne antrenăm și să repetăm schemele, pentru că asta nu înseamnă că vom juca mai bine împotriva lui Real Madrid.
În zilele noastre, echipele mari nu se îmbunătățesc prin antrenament, pentru că nu este timp de antrenament. E mai bine să fii acasă, să te antrenezi după-amiază și apoi să mergi la meci. Am făcut-o deja de câteva ori în acest sezon”, a precizat Guardiola.
„Este dificil să crezi că o echipă poate fi competitivă fără cel mai bun jucător din lume. Dar asta spune multe despre cât de bine se descurcă echipa. Bellingham a vrut să fie alături de colegi, dar nu va juca. Mă bucur să-i văd pe jucători văd ca un grup. Va fi unul dintre lideri și este important că este aici cu noi. Mbappe este disponibil. Veți vedea la ora meciului dacă joacă.
Suntem conștienți de dificultatea meciului și adversarul pe care îl înfruntăm. Dacă vrem să câștigăm, nu putem avea altceva în minte decât să evoluăm la un nivel foarte înalt, ca în prima manșă sau chiar mai bine, cu solidaritate, efort și sacrificiu.
Kylian ne oferă calități diferite față de alți jucători precum Brahim, dar este și un jucător care se conectează bine cu el. Este foarte inteligent și capabil să se miște în spațiile create de adversar. Sunt nerăbdător să-l am pe teren”, a precizat Alvaro Arbeloa, potrivit AS.
Celelalte trei meciuri de marți, 17 martie, sunt Sporting Lisabona – Bodo/Glimt (în tur, 0-3), Chelsea – PSG (2-5 și Arsenal – Bayer Leverkusen (1-1). Primul începe la ora 19:45, iar celelalte la 22:00.