Lucescu poate spune adio Șahtior-ului din iarnă

Dacă vrei să dai timpul înapoi și să revezi România anilor 90, o călătorie la Donețk e tot ce trebuie.

Din avion, orașul stăpânit prin fotbal din 2004 încoace de Mircea Lucescu e învăluit în fum și înconjurat de exploatări miniere. La aterizarea pe aeroportul care seamănă mai degrabă cu o gară modestă de pe la noi, completezi un formular în care precizezi cine ești, de unde vii, de ce vii, unde stai și abia apoi primești viza de intrare. O călătorie cu mijloacele de transport în comun te trimite și mai înapoi, în România anilor 60, sau, și mai precis, în scenariul celebrului film „Acțiunea Autobuzul”.

Paradă de frumusețe și de modă

Biletele de autobuz, ca și ziarele, multe din ele alb-negru, costă o nimica toată. O grivna bucata, cam a șaptea parte dintr-un euro. La casele de schimb, dar și la bănci, pe moneda europeană primești între 7,1 și 7,5 grivne. Birourile de schimb răsar peste tot, iar cursurile fluctuează aiurea. Pe străzi circulă mașini numai bune pentru un salon al istoriei automobilului. Vezi Moskviciuri și Lada obosite, atât de mândre pe vremea marelui imperiu sovietic, dar și Porsche Cayenne, Audi Q7, BMW și, bineînțeles, Mercedes. Se știe despre ucrainence că sunt frumoase. Din cale afară. Multe din ele și bine îmbrăcate, priveliștea fiind demnă de orice concurs de frumusețe. Sau de modă adesea. Depinde din ce parte privești. Prețurile, în magazine, desigur, sunt ca pe la noi astăzi. Donețk nu e un oraș urât. Dimpotrivă. Parcuri și alei largi, pasaje pietonale, terase cochete, buticuri de lux.

Răsare „Donbass Arena“

Din centru până la stadion nu sunt mai mult de doi kilometri. Taximetriștii care apar de peste tot se tocmesc pentru fiecare grivnă. Ofertele sunt, ca la casele de schimb, aiuritoare. Bineînțeles, nu există aparat de taxat. Unul cere 25 de grivne, altul 15, altul 20. Îl iau pe cel cu 25 pentru simplul fapt că are Mercedes. Și rupe ceva engleză. „Olympiiski“ e un stadion vechi, stil communist, cum ar fi cele din Craiova sau Timișoara. E cosmetizat, cu scaune confortabile colorate într-un mozaic interesant de negru și portocaliu, culorile lui Șahtior. Tribuna oficială e nouă și futuristă, amestec de aluminiu și sticlă fumurie. Îndărătul unuia dintre geamurile mari trebuie să stea Ahmetov, patronul echipei, pe care topurile financiare internaționale îl creditează cu o avere între 25 și 30 de miliarde de dolari. Oricum, „Olympiiski“ își trăiește ultimele clipe. În scurt timp, Donețkul va avea un stadion de 5 stele, „Donbass Arena“, pe care se vor juca meciuri la Euro 2012, asta dacă Ucraina va mai organiza competiția. La meciul cu Sporting, cu un sfert de oră înainte de start stadionul era aproape gol. La 21:40, toate cele 24.000 de locuri erau ocupate.

Înfrângere nemeritată

Se pare că „Era Mircea Lucescu“ la Șahtior s-a încheiat. Eșecul cu Sporting Lisabona de miercuri seară, deși nemeritat, va grăbi probabil lucrurile. „Se întâmplă… În ultimul an de contract mereu apar probleme. Jucătorii nu mai răspund exact la ce le cer… Am pățit-o și la Inter Milano. Va trebui să învingem la Lisabona. Altfel, calificarea în primăvara Ligii e compromisă. Caz în care, am vorbit cu președintele, nu văd de ce aș mai rămâne până la anul”, explică Lucescu. Meciul a fost zgârcit. Șahtior a dominat, dar fără prea mult nerv. Sporting a marcat la singura acțiune mai de Doamne-ajută. La final, publicul a huiduit, dar în toată hărmălaia era greu să-ți dai seama dacă ținta erau jucătorii sau antrenorul român, care în cei 4 ani petrecuți la Donețk a câștigat trofee cum n-a mai făcut niciun alt tehnician trecut prin patria lui Rinat Ahmetov.

6 trofee (trei titluri, o Cupă și două Supercupe ale Ucrainei) a câștigat Mircea Lucescu cu Șahtior Donețk

4 participări în grupele Ligii Campionilor au „minerii” cu Mircea Lucescu pe bancă, niciodată nereușind calificarea în optimi