Kezman o avertizeată pe Chelsea: „Fener e tare!”

Kezman o avertizeată pe Chelsea: „Fener e tare!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Liga campionilor Kezman, de la Fenerbahce, crede că echipa sa poate ajunge în semifinale

Kezman, vârful sârb al lui Fener, care a jucat un sezon și la Chelsea, îi avertizează pe englezi că vor pleca învinși de pe „Șukru Saracoglu”, așa cum s-a întâmplat și cu Inter, ȚSKA Moscova, PSV și FC Sevilla.
„Îi eliminăm pe cei de la Chelsea. Mă bucur că jucăm împotriva lor, nu noi suntem cei sub presiune. Mă întreb cum vor reacționa fanii noștri la o victorie, având în vedere că, după succesul cu Sevilla, au fost 100.000 de suporteri care au sărbătorit în Istanbul. Acum miza este mult mai mare”, a declarat Kezman. Acesta și-a amintit de perioada în care a evoluat pe „Stamford Bridge” și a criticat atmosfera actuală de la trupa londoneză, principalul vinovat fiind, în opinia sa, Avram Grant.

„Fanii lui Chelsea m-au respectat, pentru că le-am arătat că sunt un luptător. Când Mourinho era acolo, totul funcționa ca o mașinărie. Acum, am vorbit cu prietenii mei de la club și se pare că lucrurile nu mai merg așa de bine. Sunt dispute la antrenamente, certuri care nu se întâmplau pe vremea lui Mourinho”, a completat Kezman. Sârbul a ajuns în 2006 la Fenerbahce.

Alin BUFNILĂ‚

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…