Experții UEFA îl „văd” pe Tănase peste vedete de la Bayern, Barça, Juve sau City. Cine sunt „repetenții” lui Reghe după primele etape din Ligă

*În ciuda celor două eșecuri, Cristian Tănase a avut cifre foarte bune în partidele cu Schalke și Chelsea. Experții UEFA îl consideră de departe cel mai bun stelist, reușind să devanseze jucători cu nume din Europa.

Champions League s-a dovedit până în prezent o pălărie prea mare pentru Steaua. Optimismul inițial, când mulți anticipau că roș-albaștrii au o șansă istorică de a trece în premieră de grupele celei mai importante competiții inter-cluburi din lume, s-a transformat într-un adevărat coșmar, campioana României având în acest moment șanse mici și la locul trei, care asigură prezența în primăvara Europa League.

0 puncte și un golaveraj dezastruos – 0-7 -, care o situează printre codașele Ligii, este bilanțul lui Tănase&Co după primele două partide, cu Schalke și Chelsea. Deși este greu să găsim plusuri în jocul formației lui Reghecampf, este de semnalat faptul că trei dintre fotbaliști au reușit să joace aproape de valoarea lor reală.

În clasamentul alcătuit de UEFA după primele etape, Cristian Tănase și Alexandru Bourceanu sunt fotbaliștii care au reușit să țină steagul sus. Aceștia ocupă pozițiile fruntașe dintre fotbaliștii Stelei, într-un top format în urma voturilor primite de fani și a notelor oferite de experții UEFA.

Cu precădere media obținută de numărul „10” din Ghencea este una respectabilă, el clasându-se în acest moment peste mulți fotbaliști de la echipe cu pedigree din fotbalul din Vest: Giorgio Chiellini (Juventus), Mats Hummels (Dortmund), Pedro (Barcelona), Vincent Kompany (City) sau Xherdan Shaqiri (Bayern).

Tătărușanu, printre cei mai buni

Surprinde prezența goalkeeper-ului din Ghencea pe a treia treaptă a podiumului între jucătorii campioanei. Deși a primit 7 goluri, „Tătă” nu a comis erori majore, salvându-și chiar echipa în câteva rânduri la Gelsenkirchen. La polul opus, se situează, cum era de așteptat, Tatu, Adrian Cristea și Georgievski, ultimul bifând un meci de coșmar contra lui Chelsea.

Altfel, de notat că evoluția avută de Messi în partida cu Ajax (scor 4-0) i-a fost suficientă argentinianului pentru a se situa, pentru moment, pe primul loc în acest clasament inedit. De altfel, starul Barcelonei este singurul jucător a cărui medie depășește nota 9. În ceea ce îi privește pe adversarii Stelei din grupa E, patru dintre aceștia și-au făcut loc între cei mai buni: Andre Schurrle (Chelsea), Oscar (Chelsea), Draxler (Schalke) și Salah (Basel).

 

Publicat: 05 10. 2013, 12:06
Actualizat: 05 10. 2013, 13:35