Ce-ar spune Dan Petrescu despre asta? Celtic are 25 de goluri marcate în 5 săptămâni, dar managerul e contestat. „E doar o marionetă?” Problemele de care poate profita CFR

Ce-ar spune Dan Petrescu despre asta? Celtic are 25 de goluri marcate în 5 săptămâni, dar managerul e contestat.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mâine seară se joacă returul dintre Celtic și CFR. Clujenii nu au mai avut parte de o partidă cu asemenea dramatism din 2012. Atunci, campionii eliminau Slovan Liberec în turul 3 preliminar din Champions League, pentru ca apoi să se califice în grupe, în dauna celor de la FC Basel. Celtic a început aproape perfect sezonul, meciul din Gruia fiind singurul în care scoțienii nu au câștigat în preliminariile UCL sau în competiția internă. În total, Celtic a adunat 6 victorii și un egal și are un golaveraj de 25 la 5, de când s-a reluat sezonul. Cu toate acestea, echipa scoțiană nu are liniște. Analiștii sportivi, fostele glorii ale clubului și suporterii sunt nemulțumiți de campania de achiziții și pun presiune pe managerul Lennon.

„Neil Lennon este doar „marioneta” lui Peter Lawwell?”

Celtic l-a vândut în această vară pe Tierney la Arsenal, pentru 25 de milioane de lire, iar în presa scoțiană din ultimele zile au apărut mai multe comentarii acide, pe seama faptului că nu s-a investit încă în transferuri. Davie Provan, fost jucător la Celtic și comentator Sky, a scris astăzi un editorial în care spune că fanii lui Celtic sunt pe cale să afle dacă Neil Lennon este doar „marioneta” lui Peter Lawwell, directorul executiv al lui Celtic sau dacă va ține piept conducerii cum a făcut Rodgers, fostul manager. „Mai sunt 3 săptămâni din fereastra pentru transferuri și dacă nu va face presiuni își urmărește doar interesul”, scrie în editorialul în care se pune presiune pe manager.

Probleme cu portarii. Bătrânul Gordon sau gafeurul Bain?

Cea mai mare îngrijorare a scoțienilor pentru jocul cu CFR este legată de postul de portar. A fost 5-2 pentru Celtic în ultimul meci din campionat, iar titularul Bain a fost acuzat de primirea golurilor. Pat Bonner, fost portar la Celtic, l-a critiat pe acesta, iar scoțienii se întreabă dacă nu cumva ar trebui să joace Craig Gordon cu CFR. Portarul de 36 de ani a evoluat doar în deplasarea cu estonienii de la Nomme Kalju, în acest sezon. „Gordon a fost jucătorul meu. A fost cel mai scump portar scoțian, dar nu mai este tânăr”, atrăgea atenția și Csaba Laszlo, fost manager în Scoția, înaintea dublei dintre Celtic și CFR.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
Andreea Sasu este însărcinată. Tatăl copilului este un celebru milionar, cu care s-a împăcat după ce i-a iertat infidelităţile
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup