78

Dacă n-ar fi fost acel minut buimac, încrucișam brațele resemnați, blegeam figura și bombăneam stereotipul „asta e, atât putem acum”. Dorinel Munteanu avea dreptate în interviul de pe PRO TV. Nu era nevoie să se justifice, nu trebuia să explice înlocuirea lui Stancu cu Tiago. Ce mai trebuia argumentat? Era imagine lacrimă și pentru unul care suferă de cataractă. Prin ceață tot deslușește tâlcul schimbării. Nici măcar unul dus rău cu pluta nu-și putea închipui fantezia că într-un sfert de ceas poți întoarce un 0-3 cu Bayern dacă îl lipești pe Arthuro lui Stancu. Mesajul era însă cu totul altul, dădea măcar mai bine dacă nu putea să echilibreze meciul, decât să te prindă finalul cu momâia de Lovin singurul vârf. Să ne mai întrebăm atunci de ce Steaua ține post de două luni? Dacă, ipotetic, scorul rămânea alb până în acel minut 78, Dorinel îndopa echipa doar cu mijlocași precum Olăroiu la Boro? Și cu nemții, mai ales cu nemții, deznodământul ar fi fost tot o chestiune de timp. În conferința de presă de dinaintea partidei, Dorinel și-a exersat dicția nemțească. Tot ca imagine, în vestiar a pregătit, se vede, meciul neaoș, ca la Cluj. La „U” în deplasarea-matineu de la Mioveni. De la debutul pe banca Stelei, cu Dinamo, prea multe schimbări nu-i ies, simptomatic, lui Dorinel.