Laszlo Boloni, victorie uriașă pe terenul rivalei AEK Atena! Românul are două succese consecutive, Panathinaikos se apropie de podium

Laszlo Boloni, victorie uriasa in Grecia! Panathinaikos castiga derby-ul cu AEK
Vezi galeria foto - 7 poze

Laszlo Boloni a condus-o pe Panathinaikos spre victorie în derby-ul cu AEK Atena. Pentru gazde a jucat și Ionuț Nedelcearu, care a fost schimbat spre finalul meciului. PAO este la a doua victorie consecutivă.

Laszlo Boloni începe să își facă simțită prezența pe banca celor de la Panathinaikos. „Verzii” sunt la a doua victorie consecutivă și urcă spre podiumul primei ligi din Grecia.

Laszlo Boloni, victorie uriașă pe terenul rivalei AEK Atena! Românul are două victorii consecutive și se apropie de podium

Panathinaikos s-a deplasat pe terenul fostei campioane din 2018, pentru meciul din etapa a 11-a a primei ligi din Grecia.

După derby-ul pierdut cu Olympiakos, Laszlo Boloni a dat lovitura pe Stadionul Olimpic din Atena. Macheda și Kourbelis au marcat pentru oaspeți, care au condus la pauză cu 2-0.

AEK a revenit în joc abia spre finalul meciului, prin Oliveira, care a redus din diferență în minutul 87.

Pentru AEK, Ionuț Nedelcearu a fost titular. Fundașul naționalei a rămas pe teren până în minutul 82, când a fost schimbat de Hnid.

Ladislau Boloni nu are viață ușoară la Atena. Românul a fost în centrul unui scandal după derby-ul încins cu Olympiacos.

Fostul selecționer al României a fost înjurat de câțiva fani ai gazdelor, care au pătruns în stadion în timp de acorda un interviu.

Imediat cum a auzit că este înjurat de către suporterii lui Olympiacos, Ladislau Boloni a cedat nervos și le-a cerut respect, iar apoi a plecat de la interviu fără să dea vreo explicație.

„Într-o luptă fără public și în mijlocul pandemiei, am fost martorii unei situații inacceptabile, în care fanii gazdelor au acționat necontrolat și au beneficiat de toată toleranța polițiștilor.

În special la finalul meciului, fanii gazdelor l-au insultat pe antrenorul echipei noastre, domnul Laszlo Boloni, forțându-l să-și întrerupă interviul.

Toate acestea, cu polițiștii în rol de observator, ceva ce s-a întâmplat și în trecut”, a scris clubul Panathinaikos, într-un comunicat.

După 11 etape, Panathinaikos adună 15 puncte și se apropie de plutonul fruntaș.

Publicat: 06 12. 2020, 21:59
Actualizat: 06 12. 2020, 23:36