Pentru bulgari, Krasimir Balakov este un Ilie Dumitrescu în versiunea Generației de Aur a vecinilor. Băiatul din Veliko Tărnovo a intrat definitiv în istorie la Mondialul din 1994, când, alături de Stoichkov, Lecikov, Kostadinov sau Trifon Ivanov, a dus naționala alb-verde pe locul 4. A făcut carieră la Sporting și Stuttgart, în Germania s-a aflat într-o tripletă epică, împreună cu Bobici și Elber. Azi, lucrează ca antrenor în prima ligă bulgară. La Sofia, printre meciuri și antrenamente, a acceptat însă invitația Prosport la un slalom de peste un ceas printre bornele unei cariere remarcabile. Printre altele, Krasimir Balakov vorbește despre culisele meciurilor tulburi cu „tricolorii”: „Mă jur pe copiii mei că nu am luat niciun ban de la români”. Și explică de ce Hristo strigă mereu „Mămăliciki, go home!” când vine vorba despre România. Poftiți la un dineu de gală!
Gospodin Balakov, spuneți-ne ce mai face astăzi una dintre legendele fotbalului bulgar, un om care și-a pus amprenta pe Mondialul din 1994, alături de colegii din națională?
După experiențe în Elveția, Croația, Germania sau acasă, în Bulgaria, am acceptat tot la Sofia o aventură în prima ligă, să salvăm de la retrogradare o mică echipă locală, numită Septemvri. Patronul îmi este foarte bun prieten. E o formație cu jucători tineri, 90 la sută autohtoni, pe care încerc să-i sprijin în dezvoltarea lor. Îmi place mult să lucrez cu fotbaliști la început de drum, așa cum știu că procedează în România și Hagi, care a cucerit acum campionatul. Să-i mulțumiți că a ales această cale și ajută astfel România!
Pe Hagi l-ați avut numai adversar, dar ați fost coleg la Stuttgart cu alți doi internaționali români speciali, Răducioiu și Ganea. Doi băieți complet diferiți, nu?
Am amintiri foarte plăcute cu amândoi. Într-adevăr, jucători cu temperamente total opuse: Ganea – foarte emoțional, Răducioiu – liniștit. Ambii însă fotbaliști minunați și caractere extraordinare. Chiar ținem legătura. Cu Ganea am discutat recent, m-a invitat în România. El era în Croația, la Soldo, fostul nostru coleg de la Stuttgart. Iar Răducioiu e un băiat calm, foarte echilibrat și cu calități de atacant de clasă.
Vă sună cunoscută povestea cu înghețata pe care Ganea a aruncat-o înspre antrenorul Felix Magath, nervos că l-a certat pentru servirea unui desert?
Am asistat la întâmplare. A aruncat într-adevăr, dar, din fericire, nu l-a nimerit. A fost exclus din lot și am crezut că va fi dat afară. Peste o săptămână, l-a băgat însă într-un meci și i-a spus atât: „Astăzi intri, arată ce poți!” Și a făcut o partidă excelentă, parcă a și marcat un gol.
Mai există legenda că și-a altoit un coleg care-i ocupase locul din autocar.
Nu-mi amintesc acest episod. Nu exclud însă să se fi întâmplat, pentru că, repet, Ganea era foarte emoțional. Din această cauză, trebuia să-l temperăm puțin pentru a da 100% în favoarea echipei. Și noi, în Bulgaria, l-am avut pe Stoichkov, același caracter. Dar eu, cel puțin, știu cum să colaborez cu acești oameni, pentru că dau tot ce au mai bun.
Tocmai pentru că ardea în permanență, Ganea era tipul de atacant care atrăgea golul prin temperamentul său – Krasimir Balakov pentru Prosport
Toamna lui 1991, Sporting Lisabona – Dinamo în Cupa UEFA, 1-0 în Portugalia, 0-2 la București, în prelungiri. O amintire frumoasă pentru români, nu pentru dumneavoastră!
Nu mai mi-aduc aminte! Ha-ha-ha! Ba da, cum să nu? Glumesc! A fost primul meu sezon la Sporting, iar ăsta a fost atunci norocul lui Dinamo, că nu apucasem încă să mă integrez. Altfel n-aveau nicio șansă! Dar au meritat calificarea!
Ați împărțit vestiarul la Lisabona cu Luis Figo. Cum era puștiul din cabina lui Sporting?
Eu aveam 24 de ani, el – undeva pe la 18-19 ani. Abia câștigase Mondialul de juniori cu Carlos Queiroz. Dar se simțea încă de la acea vârstă că are calitate, etala o siguranță și o dezinvoltură obișnuite la fotbaliști mai experimentați. Am petrecut patru ani minunați împreună, ieșeam des la câte o cină cu el, cu Cadete, cu Paolo Sousa. Am plecat în același timp de la Sporting, eu la Stuttgart, el – la Barcelona.
E adevărat că ați fost la un pas să semnați și dumneavoastră cu Barcelona?
Așa este. Am avut ofertă înainte de Mondialul din 1994, dar apucasem să semnez prelungirea cu Sporting, care a cerut 6-7 milioane de dolari ca să-mi dea drumul. Era o sumă mare pe atunci în mercato. Iar Barcelona a preferat atunci să-l cumpere pe Hagi. Poate asta a fost șansa lui! M-am bucurat însă că un fotbalist ca el a ajuns pe ”Nou Camp”, s-a dezvoltat, a progresat și a jucat alături de alt mare nume: Hristo Stoichkov.
A fost un moment amuzant când Bayern a vrut să mă cumpere de la Stuttgart. M-am întâlnit cu Beckenbauer și soția lui. Am explicat că am o clauză de 70 de milioane de dolari, iar doamna îmi răspunde că nu e nicio problemă să achite 17 milioane. Cele două cifre au o pronunție aproape similară în germană, a înțeles greșit, așa că a rezultat o scenă simpatică până la urmă – Krasimir Balakov pentru Prosport
România – Bulgaria 1-1, Sofia, 1991, campania pentru Euro ‘92. România trebuia să bată pentru a se califica, Hagi a ratat un penalty, lui Sabău i s-a anulat un gol. Peste ani, Cornel Dinu a scris în cartea sa de memorii că Giovanni Becali a venit cu 250.000 de euro prin amicul Stoichkov ca să îmblânzeasă Bulgaria. Ce culise!
Nu-mi amintesc despre culisele acestui meci. Eram tânăr, nu mă interesa ce se discută pe lângă. Au apărut speculații și despre alte jocuri în spațiul public, dar mă jur pe copiii mei că nu am luat niciun ban de la români. Nu știu nimic. Nu mi-a trecut pe la ureche această informație.
OK! Să mergem atunci la Euro ‘96! Bulgaria a bătut România cu 1-0, dar a rămas pe dinafară după ce Hagi, Popescu și compania au pierdut rușinos cu Spania, 1-2. Chiar un coleg de-ai dumneavoastră, Ivo Georgiev, a făcut dezvăluiri spectaculoase despre prietenia româno-iberică. Vi s-a părut o partidă suspectă?
Nu sunt de acord cu asemenea afirmații, în general. Atunci se mai specula că Hagi și Stoichkov sunt prieteni buni, așa că România va ajuta Bulgaria printr-un rezultat favorabil cu Spania. Știți cum stau lucrurile în spațiul balcanic, e ceva paranoic! Din fericire, am plecat devreme din această zonă și, de 20 de ani, locuiesc în Germania. Nu mai acord atenție la asemenea lucruri. Mă concentrez pe ce am de făcut. Până la urmă, nu trebuie să depinzi de nimeni, ci să-ți faci singur treaba bine.
Am reușit să «înșelăm» puțin România cu acel 1-0 de la Euro 1996. Mă gândesc la șutul lui Dorinel Munteanu, cu mingea căzută cam dincolo de linia porții. Dacă exista VAR, se schimba probabil situația. Vedeți? Am avut șansă! – Krasimir Balakov pentru Prosport
L-ați avut adversar pe Hagi, ați fost coleg cu Stoichkov și Figo. În ce ordine i-ați plasa într-un inedit top 3 al valorilor?
Au fost fotbaliști diferiți, dar numărul unu pe poziția lor. Nu pot însă să-l compar, de exemplu, pe Stoichkov cu Hagi, pentru că evolua pe posturi distincte. De asemenea, Luis era un jucător formidabil. Dar, dacă ar fi să pun pe cineva pe locul 1, l-aș alege pe cel cu cele mai multe trofee, adică Hristo.
Stoichkov a fost un jucător „nebun”. Ne istorisiți o amintire specială cu el? Eventual vreun episod trăznit?
La echipa națională, cele mai multe conflicte le-am avut cu Stoichkov. La partida cu Germania de la Mondialul din 1994 mi-a dat o pasă și am tras în bară dintr-o poziție foarte clară. M-a alergat apoi pe teren tot meciul. Țipa după mine, mă înjura. Înainte de pauză însă, n-am mai rezistat. I-am zis că abia aștept să intrăm la vestiare ca să reglăm conturile între noi. Abia ne-au despărțit colegii spre finalul pauzei. N-am mai apucat să facem nicio analiză. Până la urmă, i-am învins pe nemți în a doua repriză.
Cu un gol faimos marcat de Lecikov!
Și unul la fel de important realizat de Stoichkov din lovitură liberă. Dacă vă uitați pe reluări, veți observa că singurul jucător urcat pe spatele lui eram eu. Se stinsese focul. Continuăm și azi să fim foarte buni prieteni.
De fiecare dată când vine vorba despre România, Stoichkov arată o antipatie vizibilă și un stil ironic, folosind expresia ”Mămăliciki, go home!”. De unde provine oare această atitudine?
Este un personaj direct. Vine, probabil, din instinct și poate și din cauza meciurilor grele pe care le-a avut mereu împotriva României. Nu cred că e ceva personal.
Hristo locuiește în SUA, a lucrat la Mondiale pentru o televiziune mexicană, dar ne vedem destul de des. A fost în aprilie în Bulgaria. Cu fiecare ocazie când ne întâlnim, jucăm golf. Lucrăm și cu un antrenor român, Denis Papillon, managerul unuia dintre cele trei terenuri de la Balcic. M-a învățat câteva «trick-uri» pentru a lovi mingea mai bine”, Krasimir Balakov pentru Prosport
Franța – Bulgaria 1-2, succes epocal reușit în toamna lui ‘93 la Paris, a însemnat calificarea la Mondialele din ‘94 și actul de naștere al Generației de Aur a Bulgariei. Vă mai marchează încă emoțional acel meci?
A fost un moment de cotitură. O partidă unică și un gol realizat în ultima secundă de Kostadinov, o istorie care nu se va mai repeta prea curând în generațiile următoare. Îmi aduc aminte că, la final, comentatorul acelei partide a spus că Dumnezeu a fost bulgar. Asta e realitatea! Aveam lacrimi în ochi după ce arbitrul a fluierat finalul. Emoțiile au fost foarte intense.
La Mondiale ați învins Argentina cu 2-0 în ultimul meci din grupă, rezultat care i-a trimis pe sud-americani în fața României în optimile de finală. Ne-ați pus gând rău atunci!
Din contră, v-am vrut binele! O arată și rezultatul final, care a însemnat o victorie fantastică a României. Dacă nimereați în fața altui adversar, poate vă opreați deja acolo! Ha-ha-ha!
Meciul cel mai intens de la Mondiale a fost cu Argentina. Am jucat la Dallas, la peste 40 de grade Celsius. Practic, nu se vedea de la o poartă la alta din cauza căldurii. La final, am căzut cu toții epuizați”, Krasimir Balakov pentru Prosport
Cine credeți că ar fi învins într-un România – Bulgaria la Mondialele din ‘94?
E greu de zis. Însă ne-am dorit atunci să evităm Suedia și România. Ambele ar fi fost un adversar mai dificil pentru noi decât Mexicul, de care am trecut finalmente în optimile de finală. Poate ar fi o idee foarte bună un meci de old-boys cu generațiile de atunci, să avem măcar în prezent un răspuns la această întrebare. Cred că tribunele s-ar umple.
La Sporting ați avut un antrenor imens, pe Bobby Robson, al cărui interpret la acea vreme se numea Jose Mourinho. Cum era pe atunci viitorul ”The Special One”?
În primul rând, a fost o plăcere imensă să lucrez cu un gentleman precum Sir Bobby Robson. El a fost primul profesor al lui Mourinho, care se vedea că e un tip inteligent. Chiar discutam în acea perioadă că ar putea deveni un antrenor mare. Continuăm să ținem legătura. În această lume, chiar dacă nu ne vorbim patru ani, ne simțim ca și cum lucrăm zilnic împreună când ne auzim la un telefon.
Am avut meciuri tari cu Lupescu și Munteanu în Bundesliga. Erau jucători care își arătau clasa în Germania, iar fiecare partidă contra lor era un spectacol pentru public”, Krasimir Balakov pentru Prosport
În urmă cu patru ani, ați condus pentru câteva partide naționala Bulgariei în calitate de selecționer, ați plecat după un 0-6 cu Anglia acasă, meci înconjurat de un scandal imens din cauza scandărilor rasiste din tribună. Cu ce sentiment ați rămas după această experiență?
Meciul cu Anglia este pata cea mai neagră din cariera mea de antrenor și jucător. Nu știu de unde au apărut acele scandări rasiste. Eu mi-am dat demisia imediat după partidă. Toate întrebările nu vizau întâlnirea, ci se refereau numai la rasism și lucruri din afara fotbalului. Am preferat să mă retrag. Mă bucur că a fost doar o pată mică în istoria fotbalului bulgar, despre care nu s-a mai discutat ulterior.
Și România, și Bulgaria sunt în cădere liberă. Cum vedeți ieșirea din acest tunel fără sfârșit?
Sunt două explicații, după părerea mea. S-a lucrat tot mai puțin la baza selecției, la copii și juniori. Apoi a contat că s-au deschis tot mai mult granițele, iar pentru cluburi a devenit mai facil să aducă străini decât să crească tineri din țară. Dacă se acționează cumva asupra acestor două aspecte, lucrurile s-ar mai putea repara. Dar e o muncă foarte grea la mijloc. Și de durată!
V-ar încânta să lucrați la un moment dat în România?
N-ar fi nicio problemă. Am muncit în Germania, Elveția, Croația, Bulgaria. Important este ca viziunea celor pentru care voi lucra să corespundă cu a mea.
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER