FOTO – Mihajlovic, gest controversat în deplasarea din Țara Galilor! Imaginea ce poate declanșa un nou război

  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul naționalei Serbiei, Sinișa Mihajlovic, a făcut la începutul aceste săptămâni un gest cu puternice implicații politice. În timpul șederii din Țara Galilor, acolo unde plavii au avut meci împotriva reprezentativei lui Gareth Bale în preliminariile CM 2014, tehnicianul s-a întâlnit cu un reprezentant al echipei austriece Merge, Alexander Rogica. Nimic anormal până aici, doar că cei doi s-au pozat cu un tricou pe care scria „Vukovar”, locul de baștină al antrenorului sârb, în litere chirilice.

Gestul vine la doar câteva zile după ce fanii sârbi au afișat pe Maracana, la meciul contra Croației, un banner pe care scria de asemenea numele acestei localități ce aparține în prezent țării vecine, tot în litere chirilice. Acesta este de fapt un apropo la faptul că în Vukovar, oraș în care la începutul anilor ’90 au avut loc atrocități de nedescris în timpul Războiului Croat de Independență, s-a hotărât de curând ca scrierea să se facă în caractere chirilice în toate instituțiile publice.

Imaginea cu Mihajlovic a fost dezaprobată de toți cei care luptă pentru estomparea tensiunilor dintre Croația și Serbia, țări separate pe 25 iunie 1991.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Cât a plătit un bărbat pentru un ciolan cu varză călită, șorici și cartofi prăjiți la Târgul de Crăciun din București
Ireal! Cât a plătit un bărbat pentru un ciolan cu varză călită, șorici și cartofi prăjiți la Târgul de Crăciun…
Lecțiile războiului din Ucraina pentru armatele occidentale
Lecțiile războiului din Ucraina pentru armatele occidentale
Tinerii singuri elimină tot mai des alcoolul la prima întâlnire
Tinerii singuri elimină tot mai des alcoolul la prima întâlnire
Cum a reacționat un star al Braziliei, după ce a fost cerut în căsătorie de o fană de 17 ani
Cum a reacționat un star al Braziliei, după ce a fost cerut în căsătorie de o fană de 17 ani
„Mi-ai luminat viața cu energia ta. Drum lin, doctore”. Durere fără margini după moartea tânărului stomatolog Iulian Juncănaru, fost concurent „Chefi la cuțite”
„Mi-ai luminat viața cu energia ta. Drum lin, doctore”. Durere fără margini după moartea tânărului stomatolog Iulian Juncănaru, fost concurent…
Doar ROMÂNII ADEVĂRAȚI vor ști! Ce simbol e ASCUNS în drapelul României?
Doar ROMÂNII ADEVĂRAȚI vor ști! Ce simbol e ASCUNS în drapelul României?
Primele și singurele imagini cu iubitul lui Emily Burghelea fără mască! Așa arată partenerul IT-ist al fostei concurente de la “Bravo, ai stil!”
Primele și singurele imagini cu iubitul lui Emily Burghelea fără mască! Așa arată partenerul IT-ist al fostei concurente de la…
GERMANIA trimite o undă de șoc în toată Europa! Anunțul crunt venit chiar acum: Este o cale care duce la...
GERMANIA trimite o undă de șoc în toată Europa! Anunțul crunt venit chiar acum: Este o cale care duce la...
Mai mare rușinea! Ce s-a ales de Ghiță Ciobanul, la 10 ani de la celebra reclamă
Mai mare rușinea! Ce s-a ales de Ghiță Ciobanul, la 10 ani de la celebra reclamă
Alimentul care face rău ficatului şi pe care îl consumi zi de zi. TOP 20 de alimente toxice pentru ficat
Alimentul care face rău ficatului şi pe care îl consumi zi de zi. TOP 20 de alimente toxice pentru ficat
Când a auzit ce i-a șoptit soțul, femeia, gravidă, s-a gândit: „E motiv de divorț!”
Când a auzit ce i-a șoptit soțul, femeia, gravidă, s-a gândit: „E motiv de divorț!”
Cea mai eficientă metodă de încălzire a locuinței. Centrala pe lemne versus centrala pe peleți
Cea mai eficientă metodă de încălzire a locuinței. Centrala pe lemne versus centrala pe peleți
BANCUL ZILEI: O studentă rușinată e pusă în încurcătură de profesor: Cum îl chema pe primul bărbat?
BANCUL ZILEI: O studentă rușinată e pusă în încurcătură de profesor: Cum îl chema pe primul bărbat?
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Poze nud cu Daniela și Ana Crudu de pe OnlyFans! Aici le vezi gratis fără haine
Poze nud cu Daniela și Ana Crudu de pe OnlyFans! Aici le vezi gratis fără haine
BCR revinde cea mai îndrăgită mașină asiatică. SUV-ul are puțin peste 100.000 km
BCR revinde cea mai îndrăgită mașină asiatică. SUV-ul are puțin peste 100.000 km
FOTO. Crina Abrudan, spectaculoasă pe plajele din Mexic. Face furori cu formele sale perfecte!
FOTO. Crina Abrudan, spectaculoasă pe plajele din Mexic. Face furori cu formele sale perfecte!
FOTO. Loredana Groza, la sala de fitness. Nici nu zici că are 52 de ani
FOTO. Loredana Groza, la sala de fitness. Nici nu zici că are 52 de ani