I-au dat lui Edi Iordănescu avionul pe mână la Legia Varșovia, dar îi schimbă ba motorul, ba aripile, în zbor! Culisele misiunii infernale: „Vinzi jucători de 17 milioane, cumperi de doar 4, vrei titlul și glorie europeană când ai lot mai prost decât anul trecut”. EXCLUSIV

Legia Varșovia cu Edi Iordănescu pe bancă e în grafic, atât în plan intern, unde cel mai titrat club al Poloniei are două victorii și o remiză în patru meciuri jucate din Ekstraklasa, cât și în cupele europene, unde așteaptă joi returul pentru grupa Conference League, cu Hibernian, după un 2-1 excelent în deplasare. Cu toate acestea, în spatele rezultatelor, culisele descoperite de Prosport și dezvăluite azi în exclusivitate compun tabloul unei misiuni infernale și pun în cu totul altă lumină contextul fostului selecționer al României!

Prezentat pe 16 iunie, chiar de ziua lui, drept noul antrenor la Legia Varșovia, Edi Iordănescu a cucerit rapid Supercupa Poloniei în fața campioanei en-titre, Lech Poznan, și chiar pe terenul ei. În campionat, două victorii și un egal în patru meciuri, pe un calendar aglomerat de provocarea europeană și deplasări lungi prin Kazahstan, Cipru ori Scoția. Pe plan european, 7 meciuri până azi, cu 5 victorii și o remiză. Legia e la un pas de grupa Conference League, după cum spuneam.

Însă, informațiile obținute de ProSport în urma discuțiilor cu agenți bine conectați la piața fotbalului polonez, dar și dinspre jurnaliști din media italiană, deschid o analiză ale cărei concluzii nasc o realitate paralelă cu rezultatele. Una care, pe de o parte, le conferă acestora alte nuanțe, iar pe de altă parte trasează multiple îngrijorări pentru ce va urma pe termen mediu și lung în misiunea românului.

Iordănescu a bătut palma pe stabilitate și întăriri, a primit șantier perpetuu!

Edi Iordănescu a devenit antrenor la Legia Varșovia pe 16 iunie, cu primul meci oficial programat la numai trei săptămâni distanță. Timp uluitor de scurt pentru pregătire și adaptare, dar românul s-a înhămat la obiectivele provocării: titlul în Polonia, pe care Legia nu l-a mai cucerit din 2021!, plus calificarea într-o grupă de cupe europene.

Una din garanțiile majore pentru provocare a constituit-o faptul că discuțiile cu Legia au relevat din partea conducerii perspectiva unui lot existent la care se vor mai adăuga 3-4 transferuri, funcție de feedback-ul lui Iordănescu după stagiul de pregătire estival. Așa suna și discursul public al antrenorului, dar și al managerilor din zona tehnică a clubului, în acea perioadă, pe strategia de transferuri. Așadar, stabilitate și întăriri punctuale, care să aducă plus valoare evidentă în vederea îndeplinirii celor două obiective majore.

Unul din agenții cu experiență și bine conectați la realitățile fotbalului polonez, care a lucrat cu mai multe cluburi din Ekstraklasa recent, povestește:

„Au trecut aproape trei luni de când l-au adus pe Iordănescu iar vestiarul e în plin șantier. Nu e normal, n-au cum să facă performanță așa, s-a scurs un sfert din campionat aproape și ai consumat tururile preliminare europene dar n-ai încă nicio stabilitate. Cineva a greșit profund în culise, Edi nici n-a apucat să cunoască ce jucători are, că îi dispăreau de la meci la meci. Și îi veneau ceilalți, întăririle, extrem de târziu: când și cum să-i integrezi, să-i faci utili, e ceva inexplicabil! Scoateți lista meciurilor cu datele de veniri și plecări ale jucătorilor și veți vedea!”

6 veniri, 13 plecări și nu s-a închis ușa: cum mai construiești când sezonul e în toi, intern și european?

Plecând de la informațiile acestea și de la sugestie, am documentat lista de plecări și veniri din vestiarul Legiei, cu datele calendaristice furnizate de transfermarkt.com, raportat la calendarul meciurilor jucate de echipa lui Edi Iordănescu. Iar concluziile sunt… șocante! Iată tabloul complet pe firul cronologic:

  • 5 jucători plecați și unul venit (Stojanovic) în săptămâna dinaintea primului meci oficial, cu Aktobe în EL
  • Un jucător nou (Rajovic) și altul plecat (Oyedele) în cele 4 zile dintre Supercupa Poloniei și returul cu Aktobe
  • 4 jucători plecați și unul venit (Reca) în săptămâna dintre returul cu Aktobe și turul cu Ostrava în EL
  • Două plecări, între care atacantul Gual, în cele 3 zile dintre turul cu AEK Larnaca (EL) și meciul cu Katowice
  • Un jucător nou (Szymanski) în cele 4 zile dintre 3-1 cu Katowice și returul cu AEK Larnaca
  • Un jucător nou (Arreiol) în cele 3 zile dintre returul cu AEK Larnaca și meciul cu Wisla Plock

Acum, între 2-1 la Hibernian și retur, a plecat cel mai bun jucător al sezonului trecut, mijlocașul Morishita, care putea evolua atât winger, cât și mijlocaș central. Și a venit, sub formă de împrumut, extrema Ermal Krasniqi, mutare anunțată în exclusivitate aici de ProSport!

Practic, lui Edi Iordănescu i-a fost dat pe mână un avion, dar i se schimbă motorul și aripile, pe rând, în plin zbor. Și… nu e totul!

Un jurnalist italian conectat la viața clubului AS Roma confirmă pentru ProSport că e doar o chestiune de ore până când Jan Ziolkowski, cel mai promițător dintre apărătorii lui Edi Iordănescu la Legia Varșovia, va semna cu clubul din Cetatea Eternă. „Suma de transfer e în jurul la 7 milioane euro, plus bonusuri eventuale și un procent de 10% pe care polonezii îl vor primi dintr-un potențial transfer ulterior al jucătorului”.

Sursă foto: Legia Warszawa/Facebook

Legia chiar vrea performanță sportivă sau doar bani? 17 milioane euro încasări din jucători, doar 4 plătite!

Este racordată realmente zona de patronat și management a clubului Legia Varșovia la obiectivele setate public și în raport cu fanii pătimași, dar și cu Edi Iordănescu? Se lucrează chiar pentru titlul de campioană în Polonia, la capătul unei așteptări de 5 ani, și pentru o campanie europeană de succes în același timp?

Cifrele, la acest moment, par să indice o altă perspectivă. Per total, doar în această vară, Legia a încasat, potrivit transfermakt, 16,7 milioane euro, incluzând aici și transferul stoperului Ziolkowski. Și a plătit doar 4,2 milioane de euro pe jucători noi: doi la număr!

Explică același agent pentru ProSport:

„Ceva scârțâie rău în toată povestea asta. Îl dau pe Morishita pe 2,1 milioane euro la Blackburn, cel mai bun jucător al sezonului trecut, și polivalent, iar în schimb îl aduc pe Krasniqi, care e valoros și util, dar… sub formă de împrumut și gratis! Vând un închizător foarte tânăr și bun, Oyedele, pe 6 milioane euro, și un stoper de națională pe 7 milioane euro. Amândoi de 20 de ani. Și aduc fotbaliști liberi de contract! Păi asta nu e strategie pentru asemenea obiective, e strategie pentru sezon de încasări!”

În tot acest context, unul din cei doi fotbaliști aduși de Legia pentru care s-a plătit la transfer este vârful Mileta Rajovic, cumpărat de la Watford pentru ceea ce se vehiculează a fi o sumă de 3.000.000 de euro. Noul record istoric, cel mai scump jucător achiziționat all-time de un club polonez. Doar că și aici sunt mai multe nuanțe, explică detaliat sursele noastre:

„Ultrașii Legiei refuzau să mai cumpere abonamente și să mai susțină echipa la meciurile de acasă, tocmai pentru că patronatul nu investea în transferuri de jucători în ciuda veniturilor mari din Conference League, de anul trecut. Dintr-o dată a apărut acest transfer, un atacant de calitate și pe profilul dorit de Iordănescu, dar care pare puțin ambalat în marketing de criză. Concret, suma asta record nu o poate confirma nimeni cu exactitate. Și e puțin dubios că ea bate tocmai recordul precedent setat tot de Legia, prin Vinagre, la 2,5 milioane euro. A părut un fel de: gata, nu mai fiți supărați, suporteri, uite, am bătut recordul, transferăm chiar și mai generos decât înainte! Cumva, a mers. Ultrașii au revenit alături de echipă, cel puțin pentru moment”

FOTO: legionisci.com

Obiective supreme, resurse cu 27% mai slabe: lot pe minus cu 12 milioane euro!

Pe lângă plecările neprevăzute pentru fani și Iordănescu, în care pare că Legia a preferat de fiecare dată banii în dauna obiectivului sportiv asumat, lotul chiar arată mai slab decât… sezonul trecut! Când echipa a terminat abia pe locul 5 în campionat. Iar acum vrea titlul de campioană!

„Eu am lucrat cu multe cluburi din Polonia și vă spun că lotul e departe chiar și de ce era anul trecut. Spre exemplu, pe lângă tot ce s-a vândut, au pierdut și portarul titular, Kovacevic, întors după împrumut la Sporting Lisabona și dat acum la Norwich. Dar și extrema stânga Luquinhas, instrumental pentru Legia, al cărui împrumut n-a mai putut fi prelungit de la Fortaleza și nici nu s-a plătit achiziționarea lui definitivă. Ce-a făcut Edi până acum cu echipa… să-i mulțumească Legia lui Dumnezeu! Păi, gândește-te că atacantul Nsame, împrumutat sezonul trecut la altă echipă și la care Legia voia să renunțe vara asta, a fost resuscitat de Edi încât a marcat 6 goluri în primele 10 meciuri!”

Ce spun, mai departe, aceleași cifre reci? După plecarea iminentă a lui Ziolkowski, stoperul de talent cotat de transfermarkt la 4.000.000 de euro, lotul Legiei Varșovia va rămâne la valoarea de 31,8 milioane euro.

Sezonul trecut, 2024/2025, unul eșuat și care a dus la nevoia unei revoluții cu Edi Iordănescu pe bancă, Legia a avut un lot de… 43,55 milioane euro! Cu aproape 12 milioane mai valoros decât cel din prezent. Cu alte cuvinte, obiective mai mari în prezent, dar resurse fotbalistice la dispoziție cu aproape 27% inferioare calitativ pe piața fotbalului!

Publicat: 26 08. 2025, 22:01