DECLARAȚII Filipe Coelho, un nou discurs ciudat după un meci din Europa! A dat vina, voalat, pe Rotaru și pe conducere: „Nu e un secret, avem câteva poziții unde avem lipsă de jucători”

Cristian Hitruc
SURSĂ: Sportpictures 27.08.2026

Filipe Coelho a susținut un nou discurs ciudat după ce Universitatea Craiova a pierdut pe terenul celor de la Ararat Armenia, scor 0-1, în manșa retur din play-off-ul UEFA Europa League.

Tehnicianul portughez a dat vina, voalat, pe Mihai Rotaru și pe conducerea clubului de pe „Ion Oblemenco”, vorbind despre problemele de lot pe care le întâmpină în acest sezon competițional.

Filipe Coelho nu e îngrijorat după eliminarea din Europa League

Ararat Armenia și Universitatea Craiova s-au întâlnit joi, 27 august 2026, în manșa retur din play-off-ul UEFA Europa League, într-o partidă încheiată cu victoria gazdelor, scor 1-0. Oltenii au fost eliminați din competiție, după egalul înregistrat în manșa tur, scor 1-1.

La finalul meciului, Filipe Coelho a susținut un nou discurs ciudat. Tehnicianul portughez a precizat că nu este îngrijorat și a dat vina, voalat, pe conducerea clubului, vorbind despre problemele de lot pe care le întâmpină în startul acestui sezon competițional.

„Nu sunt îngrijorat. Trebuie să înscriem. În momentul ăsta nu e vorba de atacanți. Trebuie să continuăm să creăm șanse și vom înscrie. E timpul să verificăm. Fereastra de transferuri e deschisă, unii jucători pot pleca, alții pot să vină.

Trebuie să analizăm foarte multe lucruri. Nu e un secret, avem câteva poziții unde avem lipsă de jucători, dar nu cred că e momentul potrivit și locul potrivit să vorbim despre asta”, a spus Coelho, conform sport.ro.

Mulțumit de jocul prestat de echipa lui

Filipe Coelho s-a arătat mulțumit de jocul prestat de echipa lui, chiar dacă Universitatea Craiova nu a reușit să înscrie pe terenul celor de la Ararat Armenia.

„Nu. Cred că am jucat bine. Dacă analizezi, am creat multe șanse, am controlat tot meciul, dar nu am fost eficienți. Nu am înscris. În fotbal e important să dai gol. Am creat multe șanse, oponentul nu. Au avut un penalty dintr-o greșeală. E greu, dar trebuie să acceptăm asta.

Trebuie să continuăm să muncim. E greu de acceptat că nu voi fi în Europa League, dar asta e munca noastră. Luni avem un meci important în Superliga, trebuie să suferim împreună, să acceptăm ce s-a întâmplat și să mergem înainte”, a declarat antrenorul Universității Craiova.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]