Marius Bilașco acuză arbitrajul după egalul făcut de CFR Cluj cu ȚSKA Sofia: „Eliminarea lui Chipciu a fost foarte ușoară!”

Marius Ioan Bilasco in meciul de fotbal dintre CFR Cluj si TSKA Sofia din cadrul grupei A a Ligii Europa, disputat fara spectatori pe stadionul Dr. Constantin Radulescu din Cluj-Napoca, joi 3 decembrie 2020. © FOTO:Flaviu Buboi / Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

CFR Cluj a scos doar o remiză cu ȚSKA Sofia, scor 0-0, bifând un nou meci fără victorie. Marius Bilașco, omul care a stat pe bancă în acest meci, speră acum ca echipa să bată la Berna și să ajungă iar în 16-imile Europa League.

Dacă în luna februarie a prins dubla cu Sevilla, pe care a fost aproape chiar să o elimine, acum CFR Cluj depinde de partida cu Young Boys, pe care n-a bătut-o în Gruia, acolo unde scorul a fost 1-1.

După cinci etape disputate în Europa League, CFR a ajuns la cinci puncte.

Marius Bilașco, după remiza dintre CFR Cluj și ȚSKA Sofia: „Eliminarea lui Chipciu a fost foarte ușoară!”

„Am avut momente bune, când puteam să marcăm, iar în repriza secundă ne-am retras. E un rezultat de egalitate care ne dă speranțe ca la ultima partidă mergem cu încredere și cu șanse de calificare. Băieții au avut atitudine, nimic de zis în această privință, adversarul a fost unul care a avut calitate. Nu a fost un meci ușor pentru noi, au fost momente importante pe care nu am reușit să le gestionăm în timpul partidei, am avut acea ocazie a lui Debeljuh”, a spus la final antrenorul de la acest meci al clujenilor, Marius Bilașco.

Fostul atacant al celor de la Urziceni crede că eliminarea lui Alex Chipciu a fost gratuită: „Eliminarea lui Chipciu… foarte ușor, eu zic că prea ușor la acest nivel, noi tocmai ne pregăteam să facem o schimbare”.

Marius Bilașco a fost la curent cu ceea ce se întâmplă la Roma, acolo unde italienii au învins-o cu 3-1 pe Young Boys Berna.

„Auzeam în repriza a doua niște voci care ne țineau la curent cu ce se întâmplă la Roma. Suntem nevoiți să câștigăm la Berna, dacă câștigam, aveam nevoie de un egal cu goluri. Era important să avem șanse la ultimul meci”, a punctat omul care se ocupă cu scouting-ul la CFR Cluj.

Publicat: 04 12. 2020, 00:26
Actualizat: 04 12. 2020, 00:30