Halucinant! Unul dintre managerii Stelei e convins:** „Ekranas a fost peste Metalist! Pe ei îi băteam cu 5-0 la Harkov și 6-0 acasă!”

Halucinant! Unul dintre managerii Stelei e convins:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua s-a calificat pentru a noua oară consecutiv în grupele unei competiții europene, iar roș-albaștrii se vor lupta cu Stuttgart, Copenhaga și Molde pentru calificarea în faza următoare a Europa League.

Unul dintre managerii Stelei e convins că echipa pe care o conduce s-ar fi calificat în grupe și dacă ar fi dat piept cu formația care a eliminat-o pe Dinamo în play-off, Metalist Harkov. „Ekranas mi se pare peste Metalist”, spune convins managerul din Ghencea.

„Mie mi s-a părut că Ekranas a fost mai bună decât Metalist Harkov. E campioana unei țări din fosta uniune sovietică și mi s-a părut că e o echipă peste o echipă de pe locul trei tot din campionatul unei țări din fosta uniune sovietică”

Cred că dacă îi prindeam pe Metalist îi băteam cu 5-0 și 6-0. 5-0 la ei acasă„, a declarat unul dintre managerii Stelei la Sport.ro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV

FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața

Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor

Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze

Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis

Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!

Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele