Dică a răbufnit la conferința de presă: „Numai la noi se poate așa ceva!”. Întrebarea care l-a făcut să se „aprindă” și un mesaj „tare” pentru CSA Steaua: „N-am fost chemat la ceremonie, n-am fost un jucător mare”

Dică a răbufnit la conferința de presă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicolae Dică e încrezător înaintea returului cu Rapid Viena, iar absența lui Cristi Bălgrădean din poartă nu-l sperie pe antrenorul FCSB. „Dicanio” a ținut să le transmită un mesaj suporterilor giuleșteni, care au anunțat că vor fi prezenți pe Arena Națională și vor susține echipa austriacă.

„Trebuie să facem un meci perfect ca să ne calificăm. Plecăm cu șansa a doua, puțini cred în noi, dar eu sunt încrezător. Sper să nu conteze absența lui Bălgrădean. Vlad a intrat foarte bine în partida cu Viitorul, cu siguranță va face un meci bun mâine seară. Dacă e să ai ghinion, poți să te accidentezi oricând. Cei de la Rapid Viena sunt foarte buni pe tranziția pozitivă, au o viteză foarte bună de la mijloc în sus. Dacă vom pune presiune pe ei, vom scoate un rezultat mare. Nimeni nu ne dădea vreo șansă cu Valencia, după 2-0 acolo. Noi am crezut și cu multă luptă și șansă am reușit să întoarcem. Este un joc foarte important pentru clubul nostru, pentru fotbalul românesc”, a spus Dică, la conferința de presă premergătoarea partidei cu Rapid Viena.

Întrebat despre prezența suporterilor giuleșteni pe Arena Națională, antrenorul FCSB a răbufnit: „Numai la noi în România se poate ca românii să țină cu altă echipă. Când Steaua a mers în Champions League și a făcut puncte, CFR, Urziceni și Galați au mers direct în grupe. Și Rapidul, cu Răzvan Lucescu, a profitat de pe urma noastră. Noi încercăm să facem un lucru bun pentru fotbalul românesc”.

În final, Dică a vorbit și despre demolarea arenei din Ghencea: „Am avut rezultate frumoase pe Ghencea, dar nu m-a deranjat că n-am fost invitat la evenimentul de ieri. Eu am fost un jucător normal, n-am fost un jucător mare. Sorin Paraschiv merita să fie chemat, el a fost acolo de la juniori”.

Rapid Viena s-a impus cu 3-1 pe teren propriu și pleacă cu prima șansă în partida retur, atât datorită scorului, dar și datorită jocului prestat pe teren propriu. Partida retur va începe la 21:30 și va transmisă în direct pe ProTV.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele