FCSB iese din Europa League în optimile de finală, eliminată de Lyon. Vara trecută, pentru propoziția asta aveai nevoie de minimum 5 beri, o inimă roș-albastră și o toleranță la caterincă aprigă. Dar le-am trăit cu adevărat și avem ce povesti. Iar de-acum sunt cel puțin 5 câștiguri fundamentale pentru campioană. Dacă vreți, ca să întoarcem caterinca, în locul celor 5 beri. Cu ce rămâne FCSB din Europa League?
Firește, sunt milioane de euro, multe, încasate de Gigi Becali. Importanța lor pentru echipă e relativă și asta e bine. De ce? Pentru că, din fericire, Gigi Becali nu racordat ritmul investițiilor în echipă la câștigurile directe din fotbal. Acestea au potențat, dar nu au fost determinante.
Apoi, coeficientul UEFA a crescut pentru FCSB. Câștig direct. „Zestrea” citită cu fler de Becali. În plus, posibile efecte pozitive de domino pe termen lung: sezoanele ce vin, dacă se va menține ritmul, vom intra în faze superioare ale cupelor europene, cu meciuri mai tari, adversari mai tari, rețete financiare tot mai bune și tot așa.
Dar mai departe, ce rămâne?
FCSB atacă play-off-ul Superligii cu cel mai bun lot din campionat. Avea poate deja cel mai bun prim 11, dar lotul s-a întărit considerabil după ce visul grupelor Europa League a devenit tangibil iar asta l-a făcut pe Gigi Becali să investească și mai mult. Foarte probabil, echipa ar fi rămas cam aceeași pentru atacarea unui nou titlu. Dar Europa League i-a oferit șansa unui upgrade calitativ și cantitativ considerabil.
Florin Tănase a semnat pentru intrarea în grupele Europa League. A fost bun și foarte bun atât în campania europeană, cât și în sezonul regular. Iar rolul său a devenit apoi esențial, în contextul accidentării lui Olaru. Transferul lui Bîrligea a venit după calificarea în grupele europene. Au fost aduși apoi Gheoghiță, Cisotti, Zima și Gele. Ar fi venit dacă nu existat provocare pe două planuri pentru FCSB? Cel mai probabil nu.
Iar bucuria și curajul, susținute de veniturile de la UEFA, i-au întărit lui Becali și dorința de a plăti pentru beneficii pe termen lung. În tot acest context au sosit Cercel și Stoian de la Farul. Parcursul Europa League a dus spre un lot FCSB de excepție, la prima șansă la titlu în play-off și premise excelente pentru sezonul viitor inclusiv.
Meciurile și rezultatele cu LASK Linz, PAOK Salonic, Hoffenheim, Olympiacos, Midtjylland, Man United și Lyon au fost o Olimpiadă de fotbal european la care jucătorii FCSB s-au calificat merituos, pe care au onorat-o cu o prestație admirabilă și din care ies infinit mai puternici. Întăriți mental, cu experiență fotbalistică neprețuită din dueluri solicitante, cablați la un ritm și o intensitate de top. După Olimpiada asta, ce va urma prin campionat ceva vreme o să pară sub o „lucrare de control” din ultima lecție.
Ok, s-a acumulat oboseală, mental și fizic. Dar beneficiile sunt mult mai ample și atârnă mult mai greu. După ce treci neînfrânt prin atâtea lupte la altă categorie, încrederea ta în abordare, lecțiile învățate din scenariile cu tensiune și miză, toate se transformă în arme. Jucătorii FCSB au devenit mai buni. Echipa a fost închegată și reglată la parametrii unor provocări deosebite. Se simte. Iar cei care i-au avut ca adversari în ultima vreme prin campionat au și depus mărturie publică pentru asta.
Există un câștig uriaș, cu implicații speciale pentru foarte multă vreme: suporterii. Pentru copiii care de-abia au deschis ochii în fotbal, aceste luni la rând în care FCSB s-a duelat la nivel european, cu ambiție și multe nopți de satisfacție, au apăsat butonul cuceririi sufletului. O nouă generație de suporteri FCSB a fost deja sădită prin parcursul Europa League. Care va păstra pentru mult timp, aproape sigur, statutul de cea mai iubită echipă din România.
Gândiți-vă doar câți puști deschid acum consola și se gândesc să facă un Career Mode cu FCSB ca să repete parcursul, deși astă-vară poate doar Ultimate Team cu starurile lumii la îndemână exista pentru ei. Gândiți-vă câți din cei care practică deja fotbalul, vrăjiți deja de Mbappe ori Vinicius, acum se raportează și la eroii apropiați și se identifică în visul lor fotbalistic prin roș-albastru. Cu Bîrligea, cu Târnovanu, cu Miculescu…
Sunt mulți din această generație tânără care poate nici nu știau prea multe despre fotbal dar au trăit Arena Națională plină în câteva nopți fantastice, au fost contemporani cu o efuziune neașteptată produsă de FCSB și și-au văzut tații, în mijloc de săptămână, arestând telecomanda nu doar pentru Champions League, ci și pentru serile de după.
FCSB în Europa League din acest sezon a pus ștampila pe încă o generație, foarte tânără, de suporteri roș-albaștri.
Elias Charalambous la 44 de ani, Mihai Pintilii la 40 de ani, doi antrenori tineri care au avut oportunitatea de a pregăti partide la un nivel captivant pun deasupra titlului din vară o experiență cu valoare uriașă. FCSB și-a „școlit” tehnicienii într-un curs intensiv care contează mai mult decât majoritatea diplomelor „must have”. Să analizezi ca adversar, să identifici soluții și să antrenezi împotriva lui Răzvan Lucescu, Jose Mendilibar, Ruben Amorim sau Paulo Fonseca, iar uneori chiar să-ți iasă: ce vrei mai mult?!
Întreg staff-ul tehnic al FCSB, dincolo de Charalambous și Pintilii, a făcut la rându-i un upgrade prin această călătorie frumoasă. Și, în același timp, și-a reconfirmat în urma lungimii parcursului propria valoare: testat, probat, bun! La un nivel superior campionatului, după titlul 2024 în Superliga.
Pe termen mediu și poate lung, un câștig uriaș pentru FCSB.
Chiar și fără parcursul FCSB în Europa League din acest sezon, Gigi Becali ar fi păstrat liniștea financiară și ritmul investițiilor la echipă. Pentru asta avem ca argumente trecutul, nevoia acută de supremație în fața unui trio de orgoliu Varga-Rotaru-Șucu și una din calitățile feroce ale patronului: e născut să învingă.
Dar FCSB în Europa League a readus pentru Gigi Becali două elemente profunde: febra gloriei dincolo de România și foșnetul bancnotelor UEFA. Pentru primul element trecuse prea multă vreme deja, și era nevoie de un „reminder” concret. Pentru cel de-al doilea, Becali știa, mai bine ca oricine, cât și cum se câștigă din cupele europene, dar una e să o fi făcut și una e să știi, și alta e să vezi concret banii, mulți, cum stau în dreptul tău.
Astfel, foarte probabil, prin efectele FCSB în Europa League asupra lui Gigi Becali, febra și foșnetul, echipa și-a asigurat premise europene pe mai departe. Campioana e finanțată de un om de afaceri care nu știe să se mulțumească vreodată cu puțin, iar asta e bine în fotbal. De-acum, nu doar că va râvni la performanțe similare chiar la anul, ci va forța. Va oferi bonusuri mai mari, va aduce jucători și mai scumpi. Atât cât poate și/sau cât va avea răbdare, spre grupele Ligii Campionilor.
Cine spune că e nebun să verifice dacă a ajuns sau nu la a cincea bere.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER