Ce s-a întâmplat în vestiarul FCSB după eşecul cu Basel: „Chiar vorbeam”
FCSB a cedat pe terenul celor de la FC Basel, scor 3-1, în etapa a patra a fazei principale din UEFA Europa League, iar Darius Olaru a dezvăluit ce s-a întâmplat în vestiarul „roș-albaștrilor”, chiar după fluierul de final.
Căpitanul campioanei României este de părere că echipa lui se putea impune în fața elvețienilor dacă nu juca în inferioritate numerică din minutul 12, după eliminarea lui Ștefan Târnovanu.
Ce au discutat jucătorii lui Gigi Becali în vestiar
FCSB a cedat pe terenul celor de la FC Basel, scor 3-1, în etapa a patra a fazei principale din UEFA Europa League, iar Darius Olaru a dezvăluit ce s-a întâmplat în vestiarul „roș-albaștrilor”, chiar după fluierul de final.
Căpitanul campioanei României este de părere că echipa lui se putea impune în fața elvețienilor dacă nu juca în inferioritate numerică din minutul 12, după eliminarea lui Ștefan Târnovanu.
„Nu știu dacă sunt puțin consolat de golul marcat. Interesul nostru era un rezultat pozitiv în această seară. Cursul jocului s-a schimbat după acel cartonaș. Fix din acea fază penalty, au marcat. Am încercat să rămânem în joc, să îi prindem pe contraatac. Am avut ocaziile noastre, am marcat, ei au fost puțin mai norocoși în seara aceasta.
Chiar vorbeam în vestiar, spuneau și colegii că dacă jucam 11 la 11 reușeam să facem un meci mare. Cred că puteam să obținem victoria. La gol a fost o pasă lungă, am trecut mingea peste adversar, m-am uitat în stânga, am decis să trag la poartă și am marcat.
(Cine ți-a ales bucuria de la gol?) Tot Risto. Nu am executat-o ca celebrul Luca Toni. Totul a pornit dintr-o glumă cu el. De când a început să-mi aleagă celebrările am început să marchez cam în fiecare meci.
Îmi doream să obținem o victorie aici, puteam mult mai mult. Mergem înainte, îmi doresc să privim cu încredere ceea ce urmează. Vom avea meciuri la fel de dificile. Asta este Europa, trebuie să ne ridicăm la acest nivel”, a declarat Darius Olaru, la PrimaSport.