Eurotricolorii la raport. O lună fără minute la club pentru Ianis Hagi și Horațiu Moldovan, a treia etapă la rând cu Radu Drăgușin pe bancă! Ce jucători remarcați salvează parțial tabloul îngrijorător spre EURO 2024

Eurotricolorii la raport. O lună fără minute la club pentru Ianis Hagi și Horațiu Moldovan, a treia etapă la rând cu Radu Drăgușin pe bancă! Ce jucători remarcați salvează parțial tabloul îngrijorător spre EURO 2024
  • Publicat:

De la începutul lunii aprilie și până la startul EURO 2024, fiecare zi de marți îți aduce în ProSport radiografia evoluției de la cluburi pentru jucătorii cu cele mai mari șanse de a se regăsi în lotul lui Edi Iordănescu pentru turneul final din Germania! Noua rubrică „Eurotricolorii la raport” urmărește pas cu pas, etapă de etapă, cât și cum joacă la echipele lor tricolorii în care se pun marile speranțe ale tuturor românilor!

Monitorizăm nucleul de bază al celor 43 de fotbaliști pe care s-a bazat Edi Iordănescu în preliminariile EURO 2024 și pentru amicalele din martie, dar aruncăm mereu un ochi și spre cei care ar putea „să se urce din mers în trenul aflat în mișcare” pe care l-a fixat selecționerul. Cu cifre incontestabile și calificative furnizate de sofascore.com pe baza unui set complex de parametri, pentru un tablou cât mai realist al șanselor noastre la turneul final, până la urmă.

Eurotricolorii la raport. Cele patru categorii

În fiecare marți, rubrica „Eurotricolorii la raport” va împărți evoluțiile de la cluburi ale fotbaliștilor naționalei în cinci categorii. În prima, unde ne dorim să avem cât mai multe nominalizări, vom regăsi „Remarcații săptămânii”. Tricolori integraliști sau măcar titulari, al căror randament în ultima etapă i-a scos clar în evidență.

La categoria „Evoluții medii” intră prestațiile care nu au adus aplauze, dar nici nu au ridicat semne de întrebare majore. Tricolori care au jucat pentru cluburile lor în ultima etapă, dar fără un impact considerabil care să iasă din tiparele așteptărilor. Ori cu semne pozitive, dar care nu au contribuit la un rezultat pe măsură pentru formațiile lor.

Pentru tricolorii lui Edi Iordănescu rămași doar pe banca de rezerve, cu foarte puține minute prinse pe finaluri de meci ori cu evoluții îngrijorătoare, există categoria „Semne de alarmă și rezerve neutilizate”. 

Nu în ultimul rând, dincolo de fotbaliștii pe care Edi Iordănescu s-a bazat recent, urmărim și evoluțiile jucătorilor care ar putea să prindă un loc în lotul României la EURO 2024, în mod realist, deși nu au fost convocați în ultima vreme. Ei compun secțiunea „Cine urcă în tren din mers?”. Aici vom evidenția doar randamentul de excepție al unor potențiali tricolori, așadar nu veți regăsi poate aceiași jucători, aici, săptămână de săptămână!

Remarcații săptămânii. Doi din Superliga și patru stranieri

Florinel Coman a tras FCSB încă o dată mai aproape de titlu. Gol superb din lovitură liberă, dar mai ales prestație convingătoare, de lider, cu dublu dueluri câștigate și triplu driblinguri reușite față de orice alt jucător de pe teren în CFR Cluj – FCSB 0-1.

Ștefan Târnovanu ajunge după aceeași partidă la trei etape consecutive de play-off Superliga fără gol încasat și un total de 13 șuturi pe poartă, la rând, care nu l-au învins. Un mare plus în cursa lui cu rapidistul Aioani pentru lotul EURO 2024, dar deja un avantaj de luat în calcul inclusiv în raport cu Moldovan, rezervă eternă în La Liga, și Niță, ajuns la o medie de 3 goluri încasate pe meci în ultimele trei etape din Turcia, la Gaziantep FK!

Olimpiu Moruțan a reușit pentru Ankaragucu o pasă de gol care a adus egalarea și a determinat revenirea gazdelor în duelul cu Gaziantep FK, echipa altor trei eurotricolori. A fost finalmente 3-1 pentru formația lui Moruțan, iar mijlocașul nostru s-a dovedit activ: două șuturi pe poartă, 4 din 5 pase lungi reușite, locul 3 din toți jucătorii de pe teren la dueluri câștigate.

Bogdan Racovițan s-a remarcat în Rakow – Legia 0-0, primind coeficient 7.2, al treilea ca valoare dintre toți jucătorii implicați în meci. Procentaj 89% de pase reușite, al doilea fotbalist ca număr de baloane interceptate, 5 din 8 baloane lungi utile oferite coechipierilor.

George Pușcaș a marcat în minutul 90 pentru Bari în 1-2 cu Como, din deplasare, primul gol în ultima lună de Serie B la capătul unui meci în care a fost titular și integralist. A avut cele mai multe șuturi pe poartă de pe teren, trei, dar un procentaj de pase reușite îngrijorător, doar 64%. Cu toate acestea, locul său între remarcați este meritat. Vârf, trebuie să fie activ permanent, căutând poarta și… să înscrie!

Ionuț Nedelcearu a revenit titular și integralist la Palermo în 1-1 din deplasare cu Cosenza, după o etapă petrecută pe bancă. Procentaj impresionat de pase corecte, 97%, și remarcabil în duelurile directe (3 din 4 câștigate, toate aeriene).

  • Au avut pauză la echipele de club în acest week-end: Denis Alibec (Muaither), Nicolae Stanciu (Damac), Andrei Burcă, Florin Tănase (Al Okhdood)

Evoluții medii. Italia încă ne ține în viață!

Răzvan Marin a fost cel mai bun dintre jucătorii de câmp ai lui Empoli în 0-1 la Lecce (Serie A), gol încasat în minutul 89. Românul, coeficient 7.1, a câștigat 5 din 8 dueluri directe, a strâns 35 de pase corecte din totalul de 43, un dribling încercat și reușit. Fără eficiența care să ajute și pe tabelă, dar o partidă bună la nivel de Serie A.

Dennis Man a fost titular și integralist în Parma – Spezia 2-0, fără să apară pe tabelă sau să furnizeze pasă de gol, însă cu 86% pase corecte și patru pase-cheie furnizate, cele mai multe din rândul coechipierilor. În același timp, niciun șut expediat spre poartă, doar 2 din 6 dueluri directe câștigate.

Marius Marin a jucat 90 de minute în Pisa – Feralpisalo 3-1 din Serie B, cu o evoluție bună per total, fără să rupă norii însă, cum se spune. Doar 73% pase corecte, jumătate din dueluri câștigate, dar aport defensiv ceva mai bun, cu 7 acțiuni în apărare (locul 2 din echipă) și lider la intercepții.

Darius Olaru, căpitanul FCSB, are un merit incontestabil la seria excelentă a echipei sale din play-off care se îndreaptă spre titlu. Doar că evoluția lui din această etapă, la fel ca și precedentele, sunt sub standardul setat de Olaru în sezonul regular. În 1-0 la CFR Cluj, a câștigat 7 din 12 dueluri, dar cu un procentaj de pase reușite de doar 74%. Numai 2 din 5 pase lungi reușite, deși a furnizat 3 pase-cheie. Așadar, în alb-negru, o evoluție medie pentru valoarea lui Olaru. Cumva pe aceeași linie coechipierul său Adrian Șut, cu 2 din 5 pase lungi reușite, două intercepții și un procentaj de pase corecte puțin mai bun.

Cristian Manea a avut în același meci 7 din 12 dueluri câștigate, dar a pierdut 12 baloane și a furnizat doar 3 centrări utile din 8 încercate, fiind mai mereu depășit în plan defensiv de Florinel Coman și fără să aducă foarte mult, eficient, pe plan ofensiv.

Semne de alarmă și rezerve neutilizate. Vârfurile interne și stranierii din Turcia ridică semne de întrebare 

Deian Sorescu, Florin Niță și Denis Drăguș au fost titulari pentru Gaziantep FK în 1-3 la Ankaragucu, echipa lui Moruțan, dar cu prestații alarmante. Portarul ajunge la 9 goluri încasate în ultimele trei etape. Sorescu, cel mai slab coeficient de pe teren, doar 6.1, cu două dueluri câștigate din șapte, o singură intercepție, procentaj de pase reușite doar 76%. Nici Drăguș n-a putut mai mult runda asta, doar 4 din 16 dueluri câștigate, zero șuturi pe poartă și numai două driblinguri reușite din cinci încercate… Formația celor trei rămâne prima sub linia retrogradării în Turcia!

Valentin Mihăilă a prins 60 de minute pe teren în Parma – Spezia 2-0, dar calificativ doar 6.8, depășit la acest capitol de nouă coechipieri! Un șut pe poartă, dar zero dueluri câștigate din cele trei în care a fost implicat! A pierdut 11 baloane (locul trei din echipa lui), zero driblinguri încercate.

Daniel Bîrligea coboară de la remarcați, după o etapă cu hattrick, la semne de alarmă, confirmând lipsa de constanță a celor mai mulți eurotricolori. În fața FCSB, atacantul central a avut doar 2 dueluri câștigate din 10 în care a fost implicat, zero dueluri aeriene în care s-a impus, o mare ocazie de egalare pe final pe care a tratat-o stângaci.

Louis Munteanu a fost titular și 75 de minute pe teren în 2-1 pentru Farul Constanța cu Universitatea Craiova, în deplasare, dar evoluția lui e încă departe de așteptări. Procentaj de pase reușite doar 76%, o mare ocazie ratată, un dribling încercat dar nereușit…

Raul Opruț a fost titular și integralist în UTA – Hermannstadt 1-3, dar cu una din cele mai slabe prestații de pe teren. Coeficient doar 6.4 pentru că a pierdut 5 din 8 dueluri, are o singură intercepție, numai 70% din pase au fost corecte. În plus, lider la baloane pierdute dintre toți jucătorii partidei, 20 de mingi irosite!

Marian Aioani ajunge la a patra înfrângere consecutivă cu Rapid în Superliga, după 0-1 cu Sepsi Sf. Gheorghe, și la 9 goluri încasate în acest interval de timp.

Nicușor Bancu a revenit titular și integralist la Universitatea Craiova în 1-2 cu Farul, dar cu o prestație cumva de așteptat sub nivelul său, după accidentare. Doar o centrare bună din patru încercate, procentaj 74% de pase reușite, olteanul cu cele mai multe atingeri de balon și contribuție la o șansă mare creată însă numai o treime din dueluri câștigate.

Au jucat puțin pentru cluburile lor, intrând pe final, Alex Cicâldău (19 minute în Kasimpasa – Konyaspor 0-2), Andrei Rațiu (7 minute în Rayo – Getafe 0-0), Vasile Mogoș (12 minute în CFR Cluj – FCSB 0-1). Din păcate, Ianis Hagi și Horațiu Moldovan ajung la o lună de zile fără minute la cluburi, Radu Drăgușin bifează a treia etapă consecutivă pe bancă, accidentarea lui Screciu îi prelungește indisponibilitatea…

  • Au rămas pe băncile de rezerve sau în afara lotului: Radu Drăgușin (Tottenham), Ianis Hagi (Alaves), Horațiu Moldovan (Atletico Madrid), Adrian Rus (Pafos), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova – accidentat), Ionuț Radu (Bournemouth – în afara lotului).

Cine urcă în tren din mers?

Vlad Chiricheș, ajuns la a treia etapă consecutivă titular și integralist pentru FCSB, rămâne un reper de experiență, echilibru și eficacitate. Cu el în acest rol, liderul ajunge în premieră la trei etape la rând fără gol încasat. Lider la implicări în acțiuni defensive dintre toți jucătorii aflați pe teren, lider la intercepții raportat la același sistem de referință. Fără să fie driblat vreodată. Și 94% procentaj de pase reușite. Adică 45 din 48.

Daniel Paraschiv, atacantul debutat la națională de Edi Iordănescu, a reușit un hattrick pentru Hermannstadt în 3-1 pe terenul celor de la UTA  Arad, cu unul dintre goluri marcat din penalty. Totuși, ultima lui reușită data din 2 martie, în vreme ce precedenta, din 5 februarie…

Ofițerul de presă al Echipei Naționale de Fotbal a Românei (2014-2022) și creatorul de content dedicat tricolorilor. A creat și dezvoltat Departamentul Comunicare al FRF, fiind vreme de aproape 8 ani Manager Comunicare, Proiecte Speciale sau Șeful Biroului de Presă FRF. În paralel a activat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…