Surpriză imensă în echipa turneului de la EURO 2016. Gareth Bale, lăsat pe dinafară! Cum arată primul „11” stelar din Franța, cu patru portughezi și noua minune a nemților

Surpriză imensă în echipa turneului de la EURO 2016. Gareth Bale, lăsat pe dinafară! Cum arată primul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Comisia tehnică a UEFA, condusă de Ionuț Lupescu, a desemnat cel mai bun prim „11” al EURO 2016, iar echipa ideală a turneului cuprinde patru jucători de la campioana Portugalia, trei nemți și câte doi fotbaliști din naționalele Franței și Țării Galilor, Gareth Bale fiind marele absent.

Echipa a fost aleasă de un grup format din 13 observatori, condus de Ionuț Lupescu. Printre oamenii care au ales cei mai buni jucători ai turneului s-au numărat Sir Alex Ferguson, Alain Giresse, David Moyes, Savo Milosevic, Gareth Southgate și Thomas Schaaf, alegerile fiind făcute pe baza rapoartelor tehnice ale observatorilor prezenți la fiecare meci de la EURO.

Bale, marele absent!

Rui Patricio, goalkeeper-ul Portugaliei, a prins echipa după evoluția excelentă din ultimul act, cu Franța, iar meciurile excelente făcute l-au adus în centrul atenției și pe Raphael Guerreiro, fundașul stânga al lusitanilor. O mențiune specială merită Joshua Kimmich (21 de ani), mijlocașul lui Bayern aflat la primul turneu final din carieră. Folosit fundaș dreapta de Low, Kimmich a impresionat și a prins echipa ideală a turneului, din care mai fac parte alți doi nemți, Toni Kroos și Jerome Boateng.


 

Marcator a trei goluri în faza grupelor, performanță neatinsă de nimeni în ultimii 12 ani, Gareth Bale și-a dus naționala spre o semifinală istorică, dar nu a fost ales printre cei mai buni 11 jucători de la EURO. Doi colegi, Joe Allen și Aaron Ramsey, vor reprezenta, însă, Țara Galilor în echipa perfectă a turneului. La fel o vor face și francezii Payet și Griezmann și portughezii Pepe și Ronaldo, singurii fotbaliști aleși și în trecut printre cei mai buni 11 (Ronaldo în 2004 și 2012, Pepe în 2008 și 2012).

„După deliberări, observatorii au ales o echipă în care au apărut cei mai buni jucători din cele mai bune echipe de la EURO 2016. Am ales fundași centrali puternici, fundași de bandă care să se apere și să și atace, închizători care pot controla jocul și atacanți dinamici, flexibili și creativi, toți cu capacitatea de a crea și a înscrie goluri. Credem că primul „11” ales e cel mai bun al competiției”, a spus Sir Alex Ferguson, ambasadorul UEFA pe teme de antrenorat.

 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Anunț pentru cei care stau la ultimul etaj din bloc. Toți proprietarii de apartamente trebuie să știe
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele