Decizia programării meciului din grupa României de calificare la EURO 2024 stârnește un război nebănuit! LaLiga se revoltă împotriva FIFA

Decizia luată de FIFA de a programa meciul Kosovo – Israel duminicăm 12 noiembrie, când în Europa se dispută meciuri din campionat, i-a făcut pe oficialii LaLiga să critice forul internațional.

Decizia programării meciului din grupa României de calificare la EURO 2024 stârnește un război nebănuit! LaLiga se revoltă împotriva FIFA

UEFA și FIFA au decis la începutul lunii octombrie ca meciurile naționalei Israelului cu Kosovo și Elveția să fie amânate pentru datele de 12, respectiv 15 noiembrie, însă hotărârea luată în ceea ce privește grupa României din preliminariile pentru EURO 2024 nu a fost pe placul tuturor.

După ce meciul Kosovo – Israel a fost amânat pentru 12 noiembrie, o zi de duminică în care au loc în Europa meciuri de campionat, FIFA le-a solicitat cluburilor să își lase jucătorii la echipele naționale cu două zile înaintea partidei.

Decizia luată de FIFA nu a fost pe placul tuturor, astfel că LaLiga a anunțat într-un comunicat oficial că solicită Comisiei de Competiții din cadrul Federației Spaniole ca meciul Mallorca – Cadiz să fie amânat, deoarece gazdele nu vor putea să se bazeze pe Vedat Muriqi (29 de ani), atacantul kosovar care are 4 goluri marcate în acest sezon.

Mai mult,  LaLiga critică faptul că FIFA „a decis în mod unilateral să prelungească perioada internațională”. Forul din Spania adaugă: „Regretăm că, din nou, FIFA ia astfel de decizii referitoare la calendar fără să ajungă anterior la un acord cu campionatele”.

Echipa națională a României poate fi favorizată de decizia luată de FIFA în ceea ce privește meciul dintre Kosovo și Israel, deoarece kosovarii se vor baza pe toți jucătorii care evoluează în Europa la meciul programat pe 12 noiembrie.

„E puțin probabil să ne calificăm, dar ne așteptăm să avem toți jucătorii la dispoziție pentru meciurile din această lună. Selecționerul Primož Gliha va trimite convocările pentru toți jucătorii, chiar dacă mulți care evoluează în Europa vor avea meciuri la echipe de club pe 12 noiembrie, când e programat meciul cu Israel”, scrie publicația Koha.

Mai mult, jurnaliștii kosovari anunță că se așteaptă ca selecționerul Primoz Gilha să se poată baza pe vedete precum Amir Rrahmani (Napoli), Vedat Muriqi (Mallorca) sau Edon Zhegrova (Lille) la meciul cu Israel din preliminariile pentru EURO 2024.

Iată programul naționalei din Israel din noiembrie:

Cum arată clasamentul Grupei I din preliminariile pentru EURO 2024

  1. România – 16p (8 meciuri, golaveraj +9)
  2. Elveția – 15p (7 meciuri, golaveraj +12)
  3. Israel – 11p (6 meciuri, golaveraj 0)
  4. Kosovo – 7p (7 meciuri, golaveraj 0)
  5. Belarus – 6p (8 meciuri, golaveraj -7)
  6. Andorra – 2p (8 meciuri, golaveraj -14)
Publicat: 05 11. 2023, 11:10
Actualizat: 05 11. 2023, 11:21