Decizia luată în cazul fotbalistului condamnat la 9 ani de închisoare pentru viol. De ce nu se află încă după gratii

Cazul brazilianului Robinho, fost fotbalist la Manchester City și AC Milan, revine iar în atenția tuturor. Fostul jucător a fost condamnat în toamna anului 2017 la 9 ani de închisoare, după ce a fost acuzat că a participat la un viol în grup în 2013.

Decizia luată în cazul fotbalistului condamnat la 9 ani de închisoare pentru viol

Cazul lui Robinho, fostul atacant cu 100 de selecții în naționala Braziliei, este din nou motiv de discuție în presa internațională. Ministerul Public Federal din Brazilia a declarat oficial că Robinho, pe numele său adevărat Robson de Souza, va ispăşi în ţara natală sentinţa pronunţată de justiţia italiană, care l-a condamnat la 9 ani de închisoare pentru violenţă sexuală.

Reamintim faptul că acesta era la acel moment legitimat la clubul AC Milan, iar infracțiunea a fost comisă chiar într-o discotecă din Milano. Momentan, el nu se află în spatele gratiilor.

„Pentru Ministerul Public nu există niciun impediment legal pentru transferul executării pedepsei”, a afirmat procurorul general adjunct al Republicii, Carlos Frederico Santos, după trimiterea sentinţei la Tribunalul Superior de Justiţie (STJ)”, se arată într-un comunicat.

Fotbalistului brazilian i se aduc acuzații grave

Anul trecut în luna octombrie, justiţia italiană solicitase extrădarea fostului atacant al echipelor Real Madrid şi AC Milan după condamnarea pentru un viol în grup comis asupra unei tinere albaneze la Milano, în 2013. Potrivit anchetei, fostul fotbalist ar fi presat-o pe tânăra de 23 de ani să consume alcool, ia mai apoi să facă sex în grup într-un vestiar dintr-o discotecă.

Robinho nu a fost singur, ci alături de Ricardo Falco, un prieten de-al lui, și alți patru bărbați. Ricardo Falco a fost și el condamnat la 9 ani de închisoare, la fel ca Robinho.

Robinho a primit sentința, dar se află încă în libertate

Robinho nu a fost nici măcar încarcerat, deși a fost condamnat la 9 ani de pușcărie. Mai mult de atât, el se gândea să revină pe teren. În plus, două echipe din Brazilia, Portuguesa Santista și Brasilense sunt în negocieri cu el.

„Am vorbit despre posibilitatea de a-l semna. Are această problemă și am avut o conversație scurtă. Nu a fost o propunere oficială și nu ne-a dat un răspuns, dar am luat-o în considerare. Este un jucător grozav. Sper să-și rezolve problema juridică. Pentru Portuguesa Santista, să-l aibă pe Robinho ar fi grozav , dar am avut o singură conversație”, a declarat Emerson Coelho, vicepreședintele celor de la Portuguesa Santista.

Publicat: 28 02. 2023, 21:23
Actualizat: 02 03. 2023, 12:38