FOTO** Lucescu de România

Mircea Lucescu a plâns! Nu de supărare, nu de bucurie, ci de emoție. Ochii creatorului de fotbal s-au umezit atunci vorbele au atins sufletul: „Am încercat să apăr prestigiul acestei țări oriunde am lucrat”.

Timp de câteva decenii, Mircea Lucescu a dedicat României toată pasiunea și priceperea sa fotbalistică. Ieri și România i-a dedicat acestuia o zi specială. Antrenorul care făcut înconjurul terenului cu tricolorul pe umeri, la Istanbul, după câștigarea finalei Cupei UEFA, a fost decorat de președintele Traian Băsescu cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler. Cea mai înaltă distincție primită de Il Luce în țara sa. Odată cu Mircea Lucescu, a fost recompensat și fundașul lui Șahtior, Răzvan Raț, decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a treia.

„Așteptări? De la Răzvan, nu de la mine”

Mircea Lucescu a trăit evenimentul alături de cei care i-au fost alături întreaga carieră: familie, antrenori, colegi, prieteni, suporteri și ziariști. A ajuns la Cotroceni aproape de ora începerii ceremoniei, însoțit de soție. Familia fiului său, Răzvan, era deja acolo. În loc de bun venit, i s-a lansat o provocare: „Acum așteptăm Liga Campionilor?”. Luce a parat: „De la mine nu mai așteptați nimic. De la Răzvan trebuie să așteptați, vine meciul cu Lituania”. Gelu Simoc, fostul președinte de la Hunedoara, oftează: „Dacă ar mai fi avut un Luce, Corvinul nu ar fi murit”. Venerabilii antrenori Angelo Niculescu și Cornel Drăgușin privesc cu bunăvoință agitația ziariștilor. Emeric Dembrovschi e la fel de discret ca Răzvan Lucescu. Juniorul știe că nu e momentul lui!

Pregătise un discurs, dar l-a ignorat

Președintele Băsescu a venit la ora anunțată, iar ceremonia a fost protocolară. „Mi-ar fi plăcut să fie de față și Dan Petrescu. El și Răzvan Lucescu sunt antrenorii din tânărul val care pot prelua ștafeta înaltei moralități de la Mircea Lucescu”, a spus președintele. Il Luce a avut pregătit un discurs scris pe o foaie de hârtie, dar a renunțat la el. A vorbit din suflet, cu emoție și lacrimi. „O singură dată am mai simțit așa ceva. Eram la Beșiktaș și am învins pe Galata, chiar la Istanbul. La sfârșitul meciului, toți spectatorii de pe Ali Sami Yen s-au ridicat în picioare și au cântat >. Întotdeauna am fost mândru că sunt produsul școlii românești de fotbal”.

Răzvan: „Raț, ai grijă cu șampania”
Ceremonia s-a încheiat repede. Răzvan Lucescu i-a atras atenția în glumă lui Raț să nu golească paharul de șampanie, că după-amiază are antrenament. Mircea Sandu s-a strecurat spre ieșire, găsind un punct comun cu cariera lui Mircea Lucescu: „Când el a debutat ca antrenor la Berna, eu am jucat ultima dată sub tricolor”. Răceala dintre el și Il Luce s-a stins abia de curând. Cel mai bine a ieșit și de această dată George Copos. Abil ca întotdeauna, patronul giuleștenilor și-a tras spuza pe turta proprie: „Dacă nu-l lăsam eu pe Mircea să plece de la Rapid nu ar mai fi câștigat Cupa UEFA”.

Afară, în parcare, Mircea Lucescu și-a luat la revedere, așa cum numai el știe, de la Angelo Niculescu, cel care l-a uns căpătan de echipă înainte de Mexico 1970. Nea Mircea a fost întotdeauna atent la detalii!

VIDEO www.sport.ro – Imagini emoționante de la ceremonia în care Lucescu și Raț au fost decorați


VIDEO Urmărește discursul emoționant purtat de Mircea Lucescu

Publicat: 03 06. 2009, 22:00
Actualizat: 03 06. 2009, 22:03