Burleanu, luat peste picior după ce a declarat că „România ar fi avut loc la Cupa Mondială”. Cum a comentat Ganea!

Redactor:
Dan Mirea
Burleanu, luat peste picior după ce a declarat că
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Burleanu a fost ironizat după ce a declarat că „România ar fi avut loc la Cupa Mondială”, într-o perioadă în care naționala a pierdut calificarea cu Christoph Daum la cârmă, selecționer adus de actuala conducere a FRF. Ionel Ganea a ascultat ce a spus șeful fotbalului românesc și a comentat în propriul stil. 

„Cu siguranță echipa națională a României ar fi avut loc la Cupa Mondială. Dacă ar fi fost acolo, România ar fi avut șanse foarte mari să se califice după faza grupelor. Cel puțin la cum arată azi competiția.

Este o realitate faptul că nivelul Cupei Mondiale nu este foarte înalt, pentru că jucătorii sunt foarte obosiți. Mă aștept ca ediția din 2022, care se va desfășura iarna, în Qatar, să ne arate o altă față, pentru că jucătorii vor fi la capacitatea lor maximă”, a declarat Răzvan Burleanu imediat după startul turneului final din Rusia.

România a terminat pe locul patru grupa din preliminariile Campionatului Mondial, iar Ganea i-a dat replica lui Burleanu: „Da, suntem cea mai buna echipă… N-am primit gol până acum, e adevărat. Nu punem probleme nimănui, nu deranjăm pe nimeni”, a declarat Ganea pentru TelekomSport. 

Unul dintre contestatarii actualului șef de la FRF a continuat și a analizat situația fotbalului românesc: „La ce echipe sunt… Dar din moment ce ai făcut greșeli, e foarte greu. Și acum să vedem ce se întâmplă că ați văzut că situația nu e așa, foarte roză, la federație, cu toate neregulile care sunt pe acolo”, a adăugat fostul atacant pentru sursa citată.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele