Il Luce, în fața celei mai dificile alegeri din carieră!** Turcii îl vor din nou ca selecționer și îi dau TOTUL pentru calificarea la CM 2014

  • Publicat:
  • Actualizat:

Rezultatele bune ale lui Șahtior din ultimul an îl fac pe Mircea Lucescu unul dintre cei mai curtați antrenori ai Europei în acest moment. Cea mai nouă ofertă pe care a primit-o antrenorul român vine de la Federația Turcă, bașkanii fiind nemulțumiți de rezultatele slabe ale reprezentativei Semilunei în grupa de calificare la CM 2014, din care face parte și România.

Lucescu este dorit în locul lui Abdullah Avci, ca și demis după ce a reușit doart o singură victorie în actuala campanie, contra Estoniei.

Conștienți că misiunea lor va fi una extrem de dificilă, turcii i-au trimis un contract în alb antrenorului român, pentru ca acesta să își poată spune pretențiile pe care le are și salariul pe care îl dorește. Mai mult, „ienicerii” i-au promis lui Lucescu mână liberă.

Lucescu le-a antrenat în Turcia pe Galatasaray (2000-2002) și Beșiktaș (2002-2004), având în palmares două titluri și o Supercupă a Europei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze

FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața

Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți

Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!

Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele