Enigma Mustafi. Cine e jucătorul care se pregătea de o vacanță în Ibiza când a fost convocat pentru Cupa Mondială

Enigma Mustafi. Cine e jucătorul care se pregătea de o vacanță în Ibiza când a fost convocat pentru Cupa Mondială
  • Publicat:
  • Actualizat:

Shkodran Mustafi (22 de ani) e marea surpriză a naționalei Germaniei de la acest Mondial. Fundașul Sampdoriei a prins deja 62 de minute în primele două meciuri, deși a fost chemat de urgență în lotul nemților, după accidentarea lui Marco Reus

  • Mustafi a fost nevoit să își anuleze vacanța programată în Ibiza pentru a face joncțiunea cu echipa germană, aflată în cantonament la Frankfurt


„Am învățat să joc pe toate posturile din defensivă și am un avantaj prin faptul că am evoluat în Anglia, Germania și Italia„, se autocaracterizează Mustafi

În 2012, pe când avea doar 20 de ani, Shkodran Mustafi era în impas. Fundașului german, care venise de la Hamburg la Everton în 2009, nu i se mai prelungise contractul, o decizie pe care David Moyes a luat-o fără urmă de îndoială. Potențialul lui Mustafi, un jucător cu cetățenie germană, dar de origine albaneză, nu l-a mulțumit pe managerul lui Everton. Însă Sampdoria, o destinație exotică pentru un fotbalist german, i-a întins o mână de ajutor fundașului.

Iar de atunci, Mustafi a devenit titular de drept în echipa din Genova, reușind să strângă 33 de prezențe în sezonul precedent în formația italiană. Evoluțiile sale au fost apreciate chiar și de Joachim Low, care l-a convocat în lotul lărgit de 30 de jucători pentru Brazilia” href=”http://cm2014.prosport.ro/”>Mondialul din Brazilia, însă cu fotbaliști precum Mertesacker, Boateng, Howedes sau Hummels, cu experiență mai mare decât Mustafi, germanul de origine albaneză nu a prins lotul de 23 de oameni care urmau să facă deplasarea în Brazilia.

Necunoscut în Germania, favorit al fanilor la Sampdoria

Pentru că nu se aștepta să fie convocat, Mustafi și-a rezervat, alături de câțiva prieteni, câteva camere în Ibiza, acolo unde urmau să petreacă o vacanță liniștită și să urmărească meciurile la un pub sau un restaurant. „Când am primit un telefon să mă prezint la cantonamentul naționalei din Frankfurt, am fost foarte surprins. Vă dați seama că am renunțat la orice vacanță”, rememorează Mustafi clipa care i-a schimbat cariera. Ce s-a întâmplat?

La ultimul amical dinaintea Mondialului, cel contra Armeniei, câștigat de Germania cu 6-1, Marco Reus s-a accidentat la gleznă. Și, deși Low putea să-l convoace pe Volland, un mijlocaș ofensiv, selecționerul Germaniei l-a chemat în locul mijlocașului lui Dortmund pe Mustafi!


Mustafi nu se aștepta să fie convocat la națională și a fost o surpriză pentru ziariștii prezenți la conferința de presă a Germaniei dinaintea meciului cu Portugalia

O zi mai târziu după telefonul primit, Mustafi se afla deja în cantonament alături de colegii săi în Brazilia. „Stăteam lângă Schweinsteiger și mi-am spus: >, rememorează fundașul german de 22 de ani pentru ESPNFC. Iar jucătorul Sampdoriei nu a făcut doar act de prezență în Brazilia: a intrat în minutul 73 al partidei cu Portugalia (4-0) și în minutul 46 al jocului cu Ghana (2-2), disputat sâmbătă seară. Asta deși în banda dreaptă, Low putea miza pe Grosskreutz sau Ginter, jucători care au evoluat pe postul respectiv la Dortmund, respectiv Monchengladbach. Decizia a lui Low a venit ca o mare surpriză pentru jurnaliștii și fanii nemți, care nici măcar nu știau cum se pronunță numele lui Mustafi. Dar fundașul Sampdoriei, care a impresionat prin versatilitate, jucând pe fiecare post din defensivă, e gata să demonstreze că își merită locul în lotul german: „În Germania, sunt necunoscut. Dar la Sampdoria sunt unul dintre favoriții fanilor. Îmi doresc să schimb percepția și în Germania”.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
INTERZIS total în toată România de azi, 10 mai. Noile reguli trebuie respectate la literă
INTERZIS total în toată România de azi, 10 mai. Noile reguli trebuie respectate la literă
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…