10 idei tactice care au produs cele mai mari surprize la Campionatul Mondial

10 idei tactice care au produs cele mai mari surprize la Campionatul Mondial
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Campionatul Mondial din Brazilia s-a încheiat, Germania este noua campioană a lumii, iar acum este timpul pentru retrospective și întocmirea topurilor. Rușii de la sports.ru au realizat o listă a celor mai bune decizii luate de antrenori pe parcursul turneului final.

Printre partidele decise de inspirația și priceperea antrenorilor se numără încleștările dintre ItaliaCosta Rica, SpaniaChile, OlandaMexic sau Brazilia – Germania. În aceste meciuri deciziile luate de antrenori înainte sau pe parcursul confruntărilor au fost decisive în stabilirea rezultatelor finale și a desfășurării ulterioare a Campionatului Mondial.

Pekerman a schimbat schema tactică chiar înainte de startul Campionatului Mondial

În preliminariile pentru turneul final, Columbia a jucat într-un sistem 4-2-2-2, schemă în care Cuadrado și Rodriguez îi susțineau din flancuri pe atacanții Gutierez și Falcao. Accidentarea lui Falcao i-a dat planurile peste cap antrenorului, iar în momentul în care a ajuns în Brazilia, Columbia a trecut la sistemul 4-2-3-1 cu James Rodriguez având libertate totală. Decizia s-a dovedit a fi una foarte bună, Columbia reușind să termine Grupa C (cu Grecia, Coasta de Fildeș și Japonia) pe primul loc. Echipa lui Pekerman a fost eliminată în sferturi de Brazilia.

Sampaoli a renunțat la principiul său

Tehnicianul reprezentativei din Chile a venit în Brazilia cu un gând clar: „Echipa mea nu își va ajusta jocul în funcție de adversari. Vom încerca să obținem maximum de puncte jucând așa cum știm noi”. Principiul a fost respectat doar la primul meci, confruntarea cu Australia, câștigată cu 3-1. La meciul cu Spania, Chile a schimbat sistemul 4-4-1-1 cu un 3-4-1-2: Vidal l-a ținut ocupat pe Busquets, Marcelo Dias pe David Silva, Arangis pe Xabi Alonso, iar cei trei fundași l-au avut în grijă, în exclusivitate pe Diego Costa. Rezultatul s-a văzut: victorie cu 2-0, iar Spania a fost eliminată încă din faza grupelor.

Curajul lui Jorge Luis Pinto

Costa Rica a fost una dintre surprizele acestei ediții a Campionatului Mondial. Micuța reprezentativă a reușit să dea peste cap toate calculele și a terminat pe primul loc o grupă din care mai făceau parte Anglia, Uruguay și Italia. Meciul decisiv pentru echipa lui Pinto a fost confruntarea cu Italia. Planul a fost simplu: apărarea joacă foarte sus pentru a-i lasă pe italieni în ofsaid, iar mijlocașii sunt atenți la Pirlo. Cu un Balotelli destul de rapid și de șiret pentru a dejuca tactica, planul celor din Costa Rica se putea transforma într-un fiasco total. Elevii lui Pinto au fost însă suficient de disciplinați pentru a respecta indicațiile timp de 90 de minute și Costa Rica a câștigat cu 1-0.

Improvizația lui Tabarez cu câteva ore înainte de meciul cu Italia

„Echipa câștigătoare nu se schimbă” reprezintă o axiomă în fotbal și Tabarez a respectat această regulă de aur. Antrenorul Uruguayului nu a schimbat jucătorii care i-au adus victoria cu Anglia, doar i-a redistribuit în teren. Astfel, de la un 4-4-1-1, Uruguay a trecut la un 3-5-1-1 în meciul cu Italia și i-a dat peste cap pe elevii lui Prandelli. Grație victoriei cu 1-0, Uruguay a obținut locul secund în Grupa D și a mers în optimi.

Fernando Santos a folosit „oglinda” la meciul cu ivorienii

Grecia a ajuns să fie recunoscută în fotbalul european și mondial pentru pragmatismul de care dă dovadă. Elenii nu sunt foarte spectaculoși, înscriu puțin, dar atunci când o fac punctează decisiv. La meciul contra Coastei de Fildeș, partidă care stabilea a doua calificată din Grupa C, Santos și-a așezat elevii în oglindă cu Lamouchi. Acest lucru a fost imediat remarcat: cele două formații s-au anulat reciproc, iar în minutul 90+3 scorul era încă egal, 1-1. Santos avea însă un as în mânecă: Samaras. Atacantul în vârstă de 29 de ani nu mai marcase de doi ani la echipa națională, dar în meciul contra africanilor a făcut-o de două ori, ultima dată decisiv, în minutul 90+3, și a adus calificarea europenilor.

Van Gaal a câștigat meciul cu Mexic în pauza de hidratare

Conform jocului de pe stadionul din Recife, Mexic-Olanda, trupa condusă din teren de Rafa Marquez era echipa care trebuia să se califice în sferturile Campionatului Mondial. O pauză de hidratare venită undeva pe la jumătatea reprizei a doua a schimbat total scenariul. Olanda a primit gol în minutul 48 de la Dos Santos, dar Sneijder (min. 88) și Huntelaar (min. 90+4 – pen) au adus victoria batavilor. Cum s-a întâmplat? Van Gaal a schimbat sistemul 3-5-2 cu un sistem 4-3-3, clasic la olandezi. Presiunea exercitată din acel moment a făcut ca defensiva solidă a Mexicului să cedeze. „Am avut noroc, pauza de hidratarea mi-a permis să trec la planul B. Acel moment ne-a salvat”, a recunoscut tehnicianul europenilor la finalul meciului.

Vahid Halilhodzic a schimbat tactica înainte de meciul cu Germania

Nemții au devenit campioni mondiali de o manieră entuziasmantă consideră mulți analiști. Germanii se puteau opri încă din faza optimilor atunci când au avut nevoie prelungiri pentru a depăși naționala Algeriei. Halilhodzic, antrenorul africanilor, a schimbat sistemul 4-2-3-1 cu 4-3-3, iar modificarea l-a surprins pe Low. Neuer a fost nevoit să preia practic sarcinile unui libero și Germania s-a calificat cu dificultate .

Hitzfeld și planul său de a-l neutraliza pe Messi

Elveția a avut o șansă uriașă în optimile Campionatului Mondial. Europenii i-au ținut în șah pe argentinieni timp de 118 minute, până la golul lui Di Maria. Planul lui Ottmar Hitzfeld a fost simplu: Inler și Behrami sunt „umbrele” lui Messi pe tot terenul, iar această tactică a fost aproape să-l ducă la loviturile de departajare. O singură dată a scăpat starul argentinian din marcaj și i-a pasat lui Di Maria. Partida cu Argentina a fost ultimul meci din cariera lui Ottmar Hitzfeld.

Schimbare ca la handbal

În meciul contra celor din Costa Rica, din sferturi, Van Gaal a mai avut o idee genială. La ultima fază a meciului a schimbat portarii, Cillessen lăsându-i locul lui Krul pentru loviturile de departajare. La penalty-uri, Krul a reușit să apere două execuții și și-a calificat echipa în semifinale. Este pentru prima dată în istoria Campionatului Mondial când un portar este înlocuit exclusiv pentru loviturile de la 11 metri.

Brazilia – Germania, dezastrul unui singur post

Despre Brazilia – Germania (1-7) s-a scris și cu siguranță se va mai scrie mult. E prima semifinală de la Campionatul Mondial în care se înregistrează o asemenea diferență de scor, este cea mai drastică înfrângere din istoria Braziliei… recordurile stabilite la acest meci pot umple pagini. Low a avut însă o singură idee care a dus un asemenea deznodământ: flancurile Braziliei sunt slabe. Tehnicianul german le-a cerut jucătorilor să forțeze la maximum pe benzi pentru că acolo adversarii stau cel mai prost, centrul apărării fiind asigurat de David Luiz și Dante. „Cu precădere, atacurile ar trebui să se desfășoare pe partea lui Marcelo”, a fost indicația de aur a lui Low, după cum notează sports.ru. După meci, antrenorul german a declarat că scopul său a fost să câștige meciul, nu să umilească adversarul.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×