Olanda a învins Spania în finala CM…la amenzi! Vezi ce sancțiuni au primit cele 2 echipe!

Campionatul Mondial s-a încheiat de aproximativ o lună, dar urmările ultimului act dintre Spania și Olanda se fac simțite și acum. Federațiile celor două țări vor avea de suferit după finala de la Johannesburg, FIFA amendând forurile din Spania, respectiv Olanda pentru duritatea exacerbată arătată de jucătorii celor două reprezentative în marea finală. Centralul partidei disputate de Soccer City, englezul Howard Webb, a fost nevoit să arate nu mai puțin de 14 cartonașe galbene, totul culminând cu eliminarea olandezului John Heitinga. Statistica relevă faptul că aceasta a fost cea mai dură finală din istoria Cupei Mondiale, în partida dintre Spania și Olanda comițându-se 47 de faulturi, cifră record pentru un ultim meci al World Cup. Astfel, FIFA a decis să amendeze Federațiile din Spania și Olanda cu 6.000 de lire sterline, respectiv 9.000 de lire pentru comportamentul nesportiv al celor 22 de jucători. Forul mondial a luat această măsură în baza unei prevederi din Regulamentul de Conduită în care se stipulează că o echipă este pasibilă de amendă dacă cinci sau mai mulți jucători ai acelei formații sunt avertizați pe parcursul unei singure partide. "Finala Cupei Mondiale a fost cel mai greu meci din viața mea. Sunt epuizat fizic și mental", a declarat Webb la finalul meciului ce ofera cununa cu lauri trupei lui Del Bosque.
Olanda a învins Spania în finala CM...la amenzi! Vezi ce sancțiuni au primit cele 2 echipe!

Campionatul Mondial s-a încheiat de aproximativ o lună, dar
urmările ultimului act dintre Spania și Olanda se fac simțite și
acum.

Federațiile celor două țări vor avea de suferit după finala de la
Johannesburg, FIFA amendând forurile din Spania, respectiv Olanda
pentru duritatea exacerbată arătată de jucătorii celor două
reprezentative în marea finală.

Centralul partidei disputate de Soccer City, englezul Howard Webb,
a fost nevoit să arate nu mai puțin de 14 cartonașe galbene, totul
culminând cu eliminarea olandezului John Heitinga. Statistica
relevă faptul că aceasta a fost cea mai dură finală din istoria
Cupei Mondiale, în partida dintre Spania și Olanda comițându-se 47
de faulturi, cifră record pentru un ultim meci al World Cup.

Astfel, FIFA a decis să amendeze Federațiile din Spania și Olanda
cu 6.000 de lire sterline, respectiv 9.000 de lire pentru
comportamentul nesportiv al celor 22 de jucători. Forul mondial a
luat această măsură în baza unei prevederi din Regulamentul de
Conduită în care se stipulează că o echipă este pasibilă de amendă
dacă cinci sau mai mulți jucători ai acelei formații sunt
avertizați pe parcursul unei singure partide.

„Finala Cupei Mondiale a fost cel mai greu meci din viața mea. Sunt
epuizat fizic și mental”, a declarat Webb la finalul
meciului ce ofera cununa cu lauri trupei lui Del
Bosque.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Când va avea 18 ani, trecem pe turbo”. STENOGRAME explozive despre metoda prin care Andrew Tate ar fi atras minore
Mediafax
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Cancan.ro
Rusia a lovit sediul principalului serviciu secret al Ucrainei. O dronă a ajuns în biroul șefului SBU
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Descopera.ro
Ce avere are Prințul Marco de la Insula Iubirii, de fapt. Câte clase a terminat
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania