Real Madrid a anunțat cât de gravă e accidentarea lui Bale. Galezul s-a „rupt” în remiza, 2-2 cu Villarreal

Real Madrid a anunțat cât de gravă e accidentarea lui Bale. Galezul s-a
  • Publicat:
  • Actualizat:

Real Madrid a oferit publicității rezultatele de la proba medicală efectuată de Gareth Bale. Veștile nu sunt dintre cele mai bune pentru tehnicianul Santiago Solari. Galezul s-a accidentat la tapla stângă și va absenta între două și patru săptămâni din lotul galacticilor.

În felul acesta, Bale va rata meciurile din La Liga contra echipelor Real Sociedad (6 ianuarie) și Betis (13 ianuarie), dar și dubla din Cupa Regelui în fața celor de la Leganes (9 și 16 ianuarie). Atacantul de 29 de ani ar putea reveni la partida cu Sevilla din campionat, care se va desfășura pe Santiago Bernabeu, pe 19 ianuarie.

Tehnicianul argentinian a precizat în conferința de presă, susținută înaintea întâlnirii cu Real Sociedatd, că accidentarea lui Bale este „ceva ușor” și speră ca fotbalistul „să se întoarcă repede” alături de restul colegilor pentru că „este un jucător foarte important„.

Dorința lui Solari de a-l avea pe Bale în lot este cu atât mai mare cu cât Real Madrid are o lună plină. În ianuarie joacă sigur șapte meciuri, la care s-ar putea adăuga alte două partide, dacă se va califica în optimile Cupei Regelui. Primul meci s-a jucat pe 3 ianuarie în La Liga și s-a încheiat cu o remiză, 2-2, cu Villarreal, în timp ce următoarele întâlniri sunt cu Real Sociedad (6 ianuarie – La Liga), Leganes (9 ianuarie – Cupa Regelui), Betis (13 ianuarie – La Liga), Leganes (16 ianuarie – Cupa Regelui), Sevilla (19 ianuarie – La Liga) și Espanyol (27 ianuarie – La Liga).

Real Madrid este pe locul al patrulea în La Liga, cu 30 de puncte, la șapte lungimi de liderul Barcelona. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
O româncă se plânge că
O româncă se plânge că "francezii sunt o naţie de nesuferiţi". Tânăra povesteşte cât de greu e să-ţi faci prieteni…
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
UNGARIA, de nerecunoscut. Răsturnare absolută de situație în țara de LÂNGĂ ROMÂNIA
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×