OFICIAL | Transfer important reușit de FC Sevilla. Un fotbalist de la Real Madrid a ajuns la andaluzi

Redactor:
Radu Stroe
OFICIAL | Transfer important reușit de FC Sevilla. Un fotbalist de la Real Madrid a ajuns la andaluzi
  • Publicat:
  • Actualizat:

Real Madrid a publicat, vineri, 5 iulie, un comunicat oficial, postat pe pagina web a clubului, prin care anunță faptul că oficialii clubului au ajuns la o înțelegere cu FC Sevilla în privința împrumutului lui Sergio Reguilon (22 de ani).

Contractul de împrumutare a fundașului spaniol va fi valabil până la data de 30 iunie 2020.

Postul de fundaș stângă la Real Madrid ar putea fi acoperit în noul sezon de francezul Ferland Mendy (24 de ani), adus în această vară, de la Olympique Lyon, pentru 48 de milioane de euro.

Fundașul în vârstă de 22 de ani și-a început cariera la echipele de juniori ale lui Real Madrid. În anul 2015, a avansat la echipa secundă a Realului, Real Madrid Castilla. Reguilon a mai evoluat pentru echipa UD Logrones.

Reguilon a debutat, în Liga Campionilor, la Real Madrid, împotriva lui ȚSKA Moscova. Reguilon a debutat și la echipa națională a Spaniei U21, într-un meci împotriva României. În sezonul trecut, acesta a fost folosit în 22 de partide, reușind trei pase decisive. Site-ul transfermarkt.com estimează valoarea jucătorului la 15 milioane de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…