Messi, eclipsat!? **Cifrele o dovedesc: Xavi e inima și creierul Barcelonei!

Messi, eclipsat!? **Cifrele o dovedesc: Xavi e inima și creierul Barcelonei!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Messi a învins de unul singur Arsenalul, aseară, și întreaga
lume a vorbit numai de performanța sa senzațională.
Doar alți 5 jucători au mai reușit să înscrie în Champions
League 4 goluri într-un meci, dar nici unul nu a reușit asta în
fazele eliminatorii ale competiției.

Guardiola a încercat în zadar să spună că întreaga echipă a jucat
bine și că meritul este al grupului, media de pretutindeni l-au
elogiat numai pe argentinianul „Messia”.

Totuși, Messi nu este singur, chiar dacă multe din acțiunile sale
induc această senzație. Privind atent statisticile din partidele
Barcelonei din acest sezon de Ligă, nu poți să nu rămâi uimit de
cifrele lui Xavi, metronomul de la mijlocul terenului și fără de
care, fără îndoială, jocul extratereștrilor nu ar mai fi la
fel.

Chiar dacă nu iese prea des în lumina reflectoarelor, munca depusă
de mijlocașul catalan la centrul terenului este una fantastică;
Xavi este inima și creierul trupei lui Guardiola, fără aportul său
Messi sau Ibrahimovic având o muncă infinit mai grea.

Iată mai jos cifrele
celor mai buni pasatori și celor mai buni „maratoniști” ai
Barcelonei, în acest sezon de Ligă. Xavi este, aproape de fiecare
dată, în prim plan


Inter – Barcelona 0-0

Pase (comptete/totale)

Xavi: 81/97 (84%)
Eric Abidal: 59/75 (79%)
Seydou Keita: 69/68 (87%)
Toure Yaya: 57/65 (88%)

Distanță acoperită

Xavi: 10.82 km
Dani Alves: 10.22 km
Seydou Keita: 9.9 km
Toure Yaya: 9.23 km

Barcelona – Dinamo Kiev 2-0

Pase (comptete/totale)

Xavi: 83/103 (81%)
Dani Alves: 71/92 (77%)
Carles Puyol: 66/72 (92%)
Seydou Keita: 61/70 (87%)

Distanță acoperită

Dani Alves: 11.59 km
Seydou Keita: 10.72 km
Eric Abidal: 10.49 km
Xavi: 9.31 km

Barcelona – Rubin 1-2

Pase (comptete/totale)

Xavi: 88/98 (90%)
Eric Abidal: 88/98 (90%)
Andres Iniesta: 82/94 (87%)
Gerard Pique: 69/80 (86%)

Distanță acoperită

Xavi: 12.07 km
Dani Alves: 11.33 km
Eric Abidal: 10.9 km
Gerard Pique: 10.82 km

Rubin – Barcelona 0-0

Pase (comptete/totale)

Xavi: 92/107 (86%)
Dani Alves: 77/101 (76%)
Eric Abidal: 77/86 (90%)
Andres Iniesta: 58/80 (73%)

Distanță acoperită

Xavi: 12.2 km
Dani Alves: 11.16 km
Eric Abidal: 11.16 km
Andres Iniesta: 11.05 km

Barcelona – Inter 2-0

Pase (comptete/totale)

Xavi: 80/95 (84%)
Andres Iniesta: 67/87 (77%)
Eric Abidal: 66/79 (84%)
Sergio Busquets: 64/76 (84%)

Distanță acoperită

Xavi: 11.07 km
Dani Alves: 10.71 km
Andres Iniesta: 10.53 km
Sergio Busquets: 10.28 km
Seydou Keita: 9.73 km

Dinamo Kiev – Barcelona 1-2

Pase (comptete/totale)

Sergio Busquets: 71/80 (89%)
Seydou Keita: 65/77 (84%)
Lionel Messi: 64/77 (83%)
Xavi: 57/70 (81%)

Cu siguranță că terenul extrem de greu din capitala Ucrainei și-a
pus amprenta asupra evoluției lui Xavi, care a greșit foarte
mult

Distanță acoperită

Dani Alves: 10.47 km
Seydou Keita: 10.36 km
Xavi: 10.2 km
Eric Abidal: 9.75 km

16-imi Stuttgart – Barcelona 1-1

Pase (comptete/totale)

Xavi: 81/94 (86%)
Gerard Pique: 78/94 (83%)
Sergio Busquets: 74/80 (93%)
Andres Iniesta: 61/74 (82%)

Distanță acoperită

Xavi: 12.22 km
Andres Iniesta: 11.33 km
Sergio Busquets: 11.03 km
Carles Puyol: 10.57 km

16-imi Barcelona – Stuttgart 4-0

Este singurul meci din actuala ediție a Champions League în care
Xavi nu a jucat, dar a fost suplinit cu succes de Yaya Toure, care
pe lângă rolul defensiv pe care îl are de obicei s-a implicat în
foarte multe acțiuni ofensive; acesta a reușit 52 de pase complete
din 62 de încercări.

Sferturi: Arsenal – Barcelona 2-2

Pase (comptete/totale)

Xavi: 92/112 (85%)
Dani Alves: 73/97 (75%)
Sergio Busquets: 77/87 (89%)
Gerard Pique: 70/79 (89%)

Distanță acoperită

Xavi: 12.36 km
Dani Alves: 11.69 km
Sergio Busquets: 11.66 km
Pedro: 11.47 km

Sferturi: Barcelona – Arsenala 4-1

Pase (comptete/totale)

Xavi: 95/105 (90%)
Gaby Milito: 61/72 (85%)
Dani Alves: 53/64 (83%)
Rafa Marquez: 64/71 (90%)

Distanță acoperită

Xavi: 12.56 km
Dani Alves: 11.76 km
Sergio Busquets: 11.72 km
Seydou Keita: 10.73 km

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen