Cum au primit suporterii lui Napoli vestea trădării lui Sarri. VIDEO explicit

Redactor:
Dan Mirea
Cum au primit suporterii lui Napoli vestea trădării lui Sarri. VIDEO explicit
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fanii lui Napoli nu l-au iertat pe Sarri pentru faptul că a semnat cu Juventus. Clubul napoletan și suporterii au realizat un filmuleț de câteva secunde, în care îl felicită pe Sarri, în mod ironic, că a acceptat să meagă la rivali.

În vârstă de 60 de ani, Maurizio Sarri s-a despărțit de Chelsea pentru a semna un contract valabil pe trei sezoane cu Juventus. Tehnicianul italian a fost prezentat oficial, joi, în cadrul unei conferințe de presă unde a dorit să lămurească mai multe lucruri. A vorbit și despre experiența de la Napoli. „Am primit niște mesaje de la jucători cu un ton foarte diferit față de ceea ce ar trebui să reprezinte meseria lor. Uneori, jucătorii spun lucruri pentru a se face parte din mediul în care se află. Am fost trei ani la Napoli, iar din respect pentru ei am mers în străinătate.

 Fiind nevoit să mă întorc în Italia, am primit o ofertă de la Juventus și asta a fost tot. Întotdeauna am respectat pe toată lumea și am dat 110% la fiecare club la care am lucrat. Voi face la fel și aici. Alegerile mele au fost foarte logice, nu trebuie să scriem un roman acum despre asta„.

AC Sansovino, Sangiovannese, Pescara, Arezzo, Avellino, Verona, Perugia, Grosseto, Alessandria, Sorrento și Empoli sunt echipele pe care le-a antrenat Sarri în cariera sa. Cel mai lung mandat a fost la Napoli, 148 de meciuri. Singurul trofeu din carieră l-a obținut la Chelsea, la finalul sezonului trecut, Europa League.

40 de victorii, 11 rezultate de egalitate și 12 înfrângeri a bifat Chelsea sub comanda lui Sarri. Acesta îl înlocuiește pe Max Allegri pe banca lui Juventus Torino.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași: E anormal
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași: E anormal
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele