Atac neverosimil al lui Roberto Donadoni, după ce Parma l-a numit pe Cristi Chivu: „Am sperat că mă vor căuta. L-au pus pe el, deși n-a mai antrenat în Serie A”
Roberto Donadoni, atac nemilos asupra lui Cristi Chivu, după ce fostul fundaș al lui Inter Milano a fost numit pe banca Parmei.
Experimentatul antrenor italian, Roberto Donadoni (61 de ani) a comentat mutarea făcută de Parma, care l-a adus pe Cristi Chivu pentru postul de antrenor principal, după ce Fabio Pecchia a fost demis săptămâna aceasta.
Roberto Donadoni, dezamăgit de numirea lui Cristi Chivu la Parma
Fostul jucător al lui AC Milan și antrenor al lui Napoli, Cagliari, Parma și Bologna a spus că a fost dezamăgit de mutarea pe care a făcut-o conducerea „cruciaților”, deoarece se aștepta să fie ofertat de echipă. Donadoni a antrenat-o pe Parma în perioada ianuarie 2012 – iunie 2015.
Nu am intervenit niciodată în deciziile unor persoane față de care am o legătură, deși credeam că aceea ar fi fost destinația mea ideală.
În ultimii ani, au existat alte contacte, inclusiv de la Cagliari de două ori, dar negocierile nu au fost niciodată demarate, uneori din alegerea mea, alteori din voința cluburilor. Și au tot dreptul să facă așa cum consideră.
Am sperat să o facă. Sunt atașat de Parma, acolo mi-am botezat fiica. Aș fi revenit fără ezitare. L-au ales pe Chivu, dar nu mi se pare că a antrenat vreodată în Serie A.
-A spus Donadoni, citat de tuttomercatoweb.com.
Cristi Chivu pune tunurile pe Dennis Man, înainte de debutul în Serie A
Cristi Chivu urmează să debuteze pe banca Parmei în fața celor de la Bologna, iar antrenorul lui Dennis Man nu l-a menajat pe fotbalistul naționalei României, de la care așteaptă mult mai multe realizări.
Dennis, la fel ca ceilalţi, trebuie să muncească din greu, trebuie să muncească din greu şi să-şi asume responsabilităţi ca toţi ceilalţi. Este un jucător important, a avut o scădere din decembrie. Sarcina noastră este să-l readucem în formă, să-l facem jucătorul cu care ne-am obişnuit. Ce am văzut la începutul sezonului nu este suficient, vreau mult mai mult pentru că are potenţial”, a declarat Cristi Chivu, relatează Parma Live.