Halilovic, ultimul transfer al Barcelonei, a fost fan Real Madrid. FOTO

  • Alen Halilovic a confirmat pe Instagram că va merge la Barcelona, deși transferul n-a fost anunțat oficial.


La doar 17 ani, Alen Halilovic a fost unul dintre cei mai curtați jucători de fotbal. Pentru semnătura sa s-au luptat Real Madrid, Barcelona, Bayern Munchen, Juventus, Tottenham sau Tottenham. Conform celor mai recente informații, catalanii au reușit să obțină semnătura talentatului jucător. Chiar și jucătorul a confirmat: „Mulțumesc pentru tot, Dinamo Zagreb. Primul meu club și marea mea dragoste. Acum e timpul pentru a merge Barcelona”.

Momentan nu s-a speculat nicio sumă în ceea ce privește trecerea mijlocașului de la Dinamo Zagreb la Barcelona, însă croații cer peste 10 milioane de euro.

Se pare că tânărul jucător este un mare fan Real Madrid. Într-o postare găsită de cei de la 101greatgoals.com, Alen Halilovic apare cu un tatuaj pe mână care îi va înfuria pe cei de la Barcelona: „Hala Madrid”. Imaginea a fost ștearsă de pe contul de Instagram, dar nu suficient de rapid pentru a nu fi văzută de internauți.

Publicat: 01 03. 2014, 12:47
Actualizat: 01 03. 2014, 12:48