CUTREMUR în Croația!** Hajduk, suspendată de federație pentru un motiv care ar pune imediat lacăt pe Liga I

  • Publicat:
  • Actualizat:

Federația croată de fotbal (HNS) taie în carne vie fără să țină cont de tradiție. Forul croat a luat ieri decizia de a suspenda unul dintre cele mai importante cluburi: Hajduk Split a fost suspendat de HNS pentru neplata datoriilor, iar alături de această grupare au mai primit aceeași sentință și Sibernik și Karlovac, două cluburi aflate în zona retrogradării.

Pe lângă neplata datoriilor cele 3 formații mai sunt acuzate de Federație și de întârzierea salariilor către proprii jucători.

„Hajduk Split a fost suspendată pentru neplata datoriilor către FC Sibernik, în timp ce celelalte două cluburi au fost suspendate pentru neplata salariilor propriilor jucători”, anunță secHNS pe site-ul oficial.

Federația nu a anunțat încă vreo pedeapsă oficială, în afară de retragerea dreptului de joc al echipelor. O decizie finală va fi luată în urma apelului cluburilor.

În acest moment, Hajduk se afla pe locul 2 în campionat la 13 puncte distanță de liderul Dinamo Zagreb.

Campionat cu turbulențe

Campionatul din Croația nu se află la primul moment de cumpănă în acest sezon. La finalul lui 2011 „DNA-ul” croaților a efectuat mai multe arestări într-un dosar de meciuri aranjate și mituire, printre persoanele reținute aflându-se chiar oficiali ai Federației Croate de Fotbal.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

Noua ordine mondială. Ungurii se pregătesc. Ce plan are Viktor Orban

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele