Rezultat SF la un meci de fotbal. În minutul 78 conduceau cu 4-3. Nimeni nu ar putea ghici cât s-a terminat partida

Borgata Terrenove, o echipă din liga a opta italiană, a câștigat cu 14-3 meciul cu Bagheria, disputat în Cupa Siciliei. Scorul pare neverosimil, însă lucrurile sunt și mai ciudate: jucătorii lui Bagheria și-au marcat opt autogoluri în ultimele minute pentru ca Partinicaudace să nu se califice în faza următoare
Rezultat SF la un meci de fotbal. În minutul 78 conduceau cu 4-3. Nimeni nu ar putea ghici cât s-a terminat partida

Borgata Terrenove, o echipă din liga a opta italiană, a câștigat cu 14-3 meciul cu Bagheria, disputat în Cupa Siciliei. Scorul pare neverosimil, însă lucrurile sunt și mai ciudate: jucătorii lui Bagheria și-au marcat opt autogoluri în ultimele minute pentru ca Partinicaudace să nu se califice în faza următoare

  • În minutul 78, scorul era 4-3 pentru Borgata. Două minute mai târziu, Borgata făcea 6-3, iar autogolurile începeau să curgă

Fotbalul italian a fost zguduit în ultimii ani de câteva scandaluri importante privind meciurile aranjate. A fost mai întâi Calciopoli, în urma căruia Juventus a fost retrogrdată în Serie B. Iar în 2011, Calcioscommesse a adus un nou prejudiciu important de imagine fotbalului italian, după ce s-a demonstrat că peste 30 de echipe au fost implicate în meciuri aranjate pentru facilitarea unor anumite rezultate pentru pariori. Însă în ciuda sancțiunilor destul de importante, jucătorii nu s-au oprit.

Revenim în 2014, într-un meci din Cupa Siciliei care a opus două echipe de liga a opta – Borgata Terrenove și Bagheria. Un meci încheiat cu un scor neverosimil: 14-3! Asta după ce în minutul 80, tabela arăta doar 4-3. Ce s-a întâmplat însă? Agenția Reuters susține că cele două echipe de liga a opta au evoluat normal până în ultima parte a jocului, când Borgata a marcat două goluri între minutele 78 și 80 și s-a distanțat la 6-3. Cum Bagheria nu mai avea nicio șansă la calificarea în faza următoare a competiției, trei jucători au început să marcheze în proprie poartă. Autogol după autogol după autogol! În total, opt!

Motivul? Cele două echipe evoluau într-o grupă de trei, prima echipă urmând să se califice în faza următoare. Pentru ca Borgata să meargă mai departe, avea nevoie de o victorie la 11 goluri, astfel putând să o depășească la golaveraj pe Partinicaudace, care câștigase meciul direct cu 7-0. „Căpitanul lor mi-a spus că ei preferă ca Borgata să meargă mai departe în dauna lui Partinicaudace. Jocul a fost spectaculos până când cei de la Bagheria au marcat opt autogoluri. Federația italiană a anunțat că va supune partida unei anchete, vinovații urmând să fie pedepsiți. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]