Antrenorul Thomas Schaaf a fost demis de la Werder Bremen

Antrenorul Thomas Schaaf și oficialii clubului Werder Bremen au încheiat, miercuri, cu efect imediat, colaborarea care dura de 14 ani, a anunțat clubul german, citat de AFP.

„Am analizat evoluția noastră din ultima perioadă și am ajuns la concluzia că avem nevoie de un nou început. Îi mulțumim lui Thomas Schaaf pentru tot ce a făcut în cei 40 de ani de când se află în club, atât ca jucător, cât și ca antrenor”, a declarat directorul sportiv al grupăruii germane, Thomas Eichin.

Thomas Schaaf, în vârstă de 52 de ani, care a câștigat titlul în Bundesliga cu Werder Bremen în 2004, nu se va mai afla pe banca tehnică în ultima etapă a acestui sezon din Bundesliga.

Interimatul va fi asigurat de Wolfgang Rolff și Matthias Honerbach.

Werder Bremen se află pe locul 14, cu 34 de puncte, în clasamentul din Bundesliga și a reușit să se salveze de la retrogradare.

Sursa: Mediafax

Publicat: 15 05. 2013, 15:24
Actualizat: 15 05. 2013, 15:25