Mutare spectaculoasă între Inter și Arsenal. Cifrele și condițiile afacerii

Mutare spectaculoasă între Inter și Arsenal. Cifrele și condițiile afacerii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Inter și Arsenal discută, în aceste zile, transferul mijlocașului Ivan Perisic (29 de ani). Italienii au acceptat oferta de 40 de milioane de euro, astfel că mai sunt de pus la punct câteva aspecte contractuale. Beppe Marotta, directorul lui Inter, și Luciani Spalletti, antrenorul grupării italiene, recunoscuseră săptămâna trecută interesul englezilor, dar nu primiseră oferta oficială. Acum, potrivit football-italia.net, Arsenal a înaintat suma.

Perisic va fi în primă fază împrumutat, pentru 10 milioane de euro, iar ulterior, dacă „tunarii” vor fi mulțumiți de el, vor activa clauza de cumpărare. Trecerea definitivă se face pentru 40 de milioane de euro, anunță sursa menționată anterior. Perisic a acceptat contractul pus pe masă de Arsenal. Va încasa 3 milioane de euro până în vară, iar ulterior, dacă englezii îl vor cumpăra definitiv, se va alege cu un salariu anual de 6.5 milioane de euro și un contract pe 3 ani.

Perisic a cerut să plece, dar nu avem nicio ofertă pentru el. Vom vedea zilele viitoare. Vom asculta cererea lui Perisic, a solicitat un transfer. Trebuie să încercăm să-l mulțumim, dar să și ținem cont de valoarea sa„, declara Giuseppe Marotta, conform Sky Sports, înainte ca Arsenal să înainteze oferta.

Perisic a evoluat în 25 de partide în acest sezon pentru Inter și s-a făcut remarcat cu 3 goluri și 5 asisturi. El a ajuns la fosta echipă a lui Chivu în 2015, de la VfL Wolfsburg, pentru 15 milioane de euro.

Transfermarkt îl cotează la 40 de milioane de euro.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele