ANALIZĂ‚ / **Italienii sunt invidioși pe succesul La Liga (I)

După ce anul trecut economia Spaniei a depășit-o pe cea a Italiei, lucru fără precedent de la al doilea război mondial, acum este evident că și fotbalul urmează cam același trend. Mai întâi fuseseră surclasați de Premier League, acum italienii constată cu tristețe că este rândul primei ligi profesioniste din Spania să ia fața Serie A. Sigur, analiștii „dau vina” pe impozitele mai mici percepute de spanioli, acuză lipsa de reacție a statului în ceea ce privește cluburile cu mari datorii, dar tot ei sunt cei care admit că mai este o explicație, iar aceasta este greu de înghițit. Pur și simplu, publicul italian a început să se sature de fotbal. Atenție, lucru valabil și pentru baschet sau volei, iar culmea ironiei este că singura manifestare sportivă cu un share TV în creștere este, n-o să vă vină să credeți, pescuitul sportiv. Dar, mai întâi să vedem ce spun cifrele.

Surprize și nu prea

Real Madrid tocmai i-a achiziționat pe Kaka și pe Ronaldo, îl vor lua și pe Villa, cu totul madrilenii vor cheltui cam 300 de milioane de euro fără a socoti salariile fabuloase pe care le vor achita acestor vedete. Barcelona, formația care tocmai și-a adjudecat Champions League îl vrea pe Ibrahimovic și, în cazul în care nu-l vor introduce pe Eto’o în ecuație, vor fi obligați să achite Interului nu mai puțin de 80 de milioane de euro.

Dar, sunt într-adevăr superbogate cluburile iberioce? Care sunt diferențele față de Spania? Dacă se merge pe aceeași linie, înseamnă că Serie A devine un campionat de mâna a II-a? Cam ca al Franței? Să vedem ce spun statisticienii. La Liga are datorii scăpate de sub orice control, ceva de genul 3,5 miliarde de euro, în timp ce în Italia suma ar fi cam de 11 ori mai mică, spre 300 de milioane de euro.

Atenție, însă, majoritatea cluburilor din Serie A sunt pe plus, doar Inter și Milan stau superprost la acest capitol. Spre comparație, Realul are de achitat statului în jur de 560 de milioane, iar Barcelona ceva mai puțin, în jur de 440 de milioane. Ce-i drept, ambele pot conta pe intrări masive, 366 Realul, 309 catalanii, dar tot rămân pe un minus jenant.

Repetăm, însă, ambele beneficiază de un marketing foarte bun, ocupă locurile 1 și 3 în lume din acest punct de vedere, între cele două ar fi Manchester United. În ceea ce privețe cifra de afaceri, cele două mari cluburi spaniole au contribuit cu 47 % la bugetul federației de la Madrid, celelalte 18 la un loc contribuind cu restul de 53 %. Aici, trebuie adăugat că madrilenii și catalanii își taie partea leului și în ceea ce privește drepturile TV, diferența dintre sumele încasate de la televiziuni de cele două și restul fiind foarte mare, iar diferența va continua să se mărească.

Și totuși, banul se aruncă

În ciuda datoriilor uriașe pe care le au, cele două mari cluburi iberice continuă să cumpere. Pentre ele, austeritatea este un cuvânt care nu există în dicționar. Ce-i drept, în momentul în care acționariatul înseamnă 100.000 de socios, te poți trezi oricând cu un furnicar furios la ușă care-ți cere să investești. Nu vrei s-o faci? Demisia! Vine altul și rezolvă problema! Dar, să vedem de unde vin banii. De exemplu, media de spectatori per partidă este cam aceeași, 25.000, cu mențiunea că în Spania gradul de umplere ale stadioanelor este mai mare, ceva spre 75 %.

În schimb, la capitolul încasări din drepturi TV stă ceva mai bine Italia, cluburile primind suma de 800 de milioane, în timp ce în Spania este de 572. Dar, din restul reclamelor și alte business-uri adiacente, se detașează din nou Spania, a doua alături de Bundesliga, cu un total de 1,44 miliarde, podiumul fiind condus de Premier League, cu 2,4 miliarde și încheiat, totuși, de Italia, cu 1,42. Tot miliarde de euro, desigur.

La fel, salariile sunt mai mari în Spania, cu o medie de 900 de milioane, față de Italia, cu o sumă totală de 722. În ceea ce privește media de vârstă a jucătorilor care activează în cele două ligi, ea este cam aceeași, de aproximativ 26 de ani.

În ceea ce privește politica de impozite care se practică în cele două țări, impactul altor evenimente sportive interne și internaționale, interesul noilor imigranți pentru sporturile tradiționale din țările de origine, în partea a II-a a prezentului articol.