Aproape 3,5 milioane de români s-au uitat la TVR, la meciul Franța – Croația 4-2

Aproape 3,5 milioane de români s-au uitat la TVR, la meciul Franța - Croația 4-2
  • Publicat:
  • Actualizat:

Finalul meciului Franța – Croația, 4-2, a fost cel mai urmărit moment al serii, a înregistrat o audiență mai mare decât toate posturile TV la un loc din România. Franța – Croația a fost, de departe, cel mai vizionat meci din cadrul competiției.

Finala Campionatului Mondial FIFA Rusia 2018 a adunat, așa cum era de așteptat, cel mai mare număr de microbiști în fața micilor ecrane. Partida dintre Franța și Croația (scor final cu 4-2), disputată pe 15 iulie, de la ora 18.00, pe Luzhniki Stadium din Moscova, a adus din nou principalului post al Televiziunii Române poziția de lider incontestabil de audiență. TVR a transmis în direct și în exclusivitate toate cele 64 de meciuri de la Cupa Mondială, pe TVR 1, TVR 2 și TVR HD.

În medie, 2.690.000 milioane de români au stat cu ochii pe televizor duminică seara, TVR 1 înregistrând, în intervalul orar 18.00-19.53, un rating mediu de 15% de 43,3% la nivel național. În ceea ce privește publicul din mediul urban, finala Campionatului Mondial de Fotbal a avut 1.734.000 de telespectatori (rating mediu 18%, share mediu 48,2%). Cifra de 773.000 reprezintă targetul comercial (17,6% rating mediu, respectiv 56,1% cotă medie de piață).

Cel mai urmărit moment al meciului care a adus Franței al doilea titlu mondial s-a înregistrat spre finalul partidei (19.45), când 3.497.000 de români urmăreau TVR 1 (rating 19,5%, share 50,7% la nivel național). La acel moment, TVR 1 depășea cu peste 230.000 de telespectatori suma audienței înregistrate de toate celelalte posturi TV monitorizate din România. În mediul urban, cel mai urmărit minut a fost și ultimul al Campionatului Mondial, la 19.53, când Croația încă lupta sperând modificarea scorului pe tabela de marcaj: 2.185.000 de telespectatori (rating 22,7%, share 55,7%). Finalul partidei a fost cel mai atractiv și pentru publicul comercial, ora 19.51 aducând recordul de telespectatori pe acest target: 966.000 de persoane (rating 21,9%, share 62,6%).

Festivitatea de premiere a campioanei lumii la fotbal a fost, de asemenea, între preferințele telespectatorilor duminică seară. Și pe intervalul difuzării acesteia (20.19-20.43), TVR 1 a fost pe primul loc în audiențe, pe toate categoriile de public. La nivel național, aproape 2 milioane de români (1.912.000) au vrut să trăiască bucuria victoriei alături de cei mai buni fotbaliști ai lumii – rating mediu 10,7%, share mediu 27,7%. Dintre aceștia, 1.176.000 reprezintă targetul urban (12,2% rating și 30,6% cotă de piață).

Și finala mică a CM FIFA Rusia 2018, partida dintre reprezentativele Belgiei și Angliei, a stârnit interesul telespectatorilor. În medie, 1.074.000 de români au urmărit, sâmbătă după-amiază, victoria Belgiei în fața Anglei pe Sankt Petersburg Stadium, poziționând din nou TVR 1 pe primul loc în clasamentul audiențelor, cu un rating mediu de 6% și un share mediu de 22,1% la nivel național. În medie, 702.000 de telespectatori din mediul urban au urmărit finala mică la TVR 1 (rating mediu 7,3%, share mediu 25,3%), 281.000 dintre aceștia reprezentând targetul comercial (rating mediu 6,4% și cotă medie de piață de 30,4%).

Microbiști sau nu, românii au fost, în această lună, martorii spectacolului fotbalistic al anului. În clasamentul celor mai bune 10 programe TV din perioada desfășurării Campionatului Mondial FIFA Rusia 2018 (14 iunie – 15 iulie), 8 poziții sunt ocupate de partide de fotbal și ediții de Studio Mondial, difuzate de TVR 1. Top 5, la nivel național, este exclusiv al TVR 1, cu 5 meciuri de la CM FIFA Rusia 2018:

  • 1. Franța – Croația (15 iulie, ora 18.00) – 2.690.000 de telespectatori
  • 2. Croația – Anglia (11 iulie, ora 21.00) – 2.291.000 de telespectatori
  • 3. Franța – Belgia (10 iulie, ora 21.00) – 2.164.000 de telespectatori
  • 4. Rusia – Croația (7 iulie, ora 21.00) – 1.962.000 de telespectatori
  • 5. Columbia – Anglia (3 iulie, ora 21.00) – 1.892.000 de telespectatori.

TVR a transmis în direct și în exclusivitate toate partidele Campionatului Mondial de Fotbal – FIFA Rusia 2018. De mai bine de 50 de ani, începând cu ediția CM 1966 din Anglia, TVR este televiziunea care difuzează în exclusivitate cel mai mare eveniment fotbalistic al planetei. Campionatul Mondial din Rusia, primul găzduit de Europa de Est, reprezintă ediția cu numărul 21 a turneului de fotbal.

*Rating (RTG%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o stație TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din universul targetului analizat.

**Cotă de piață (Market Share – SHR%) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (RTG%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o stație TV și numărul mediu de telespectatori de pe toate stațiile TV, calculat pentru același interval orar (sau emisiune).

Sursa: Kantar Media, date prelucrate SRTv

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele