Alexandru Guzun, fostul jucător din Giulești și acum selecționer al Moldovei, a bătut Belgia la Under 21! „Am avut 10 absențe, n-am crezut că e posibil” | INTERVIU

Alexandru Guzun a evoluat ca fotbalist în Giulești acum 26 de ani. Venea din Republica Moldova, o zonă care nu avea mare tradiție în acest sport. După ce a candidat la șefia Federației de Fotbal din țara sa în 2008, pierzând la doar 10 voturi, după ce a fost agent de jucători timp de zece ani. Acumm Guzun antrenează naționala Under 21 a Republicii Moldova.

Rezultat surprinzător în preliminariile EURO 2021! Moldova U21 a învins Belgia U21! Un fost rapidist îi antrenează pe moldoveni | FOTO & VIDEO

Marți seara, Moldova a produs marea surpriză trecând de Belgia cu 1-0, după ce în urmă cu 4 zile pierdea, în deplasare, 0-5 cu Germania. La Chișinău azi a fost Ziua Orașului, mare sărbătoare, la noi a fost Sfânta Parascheva.

Guzun n-are contract! Obiectivul echipei: să iasă cu capul sus de pe teren

Toată lumea a primit liber de la stat, Alexandru Guzun pregătea deja următoarele meciuri. Între cîteva discuții cu jucătorii și federalii și-a găsit timp să discute cu ProSport.

Prosport: Cum a fost cu Belgia?
Alexandru Guzun: A fost o victorie muncită, am avut 10 jucători indisponibili. Nu cu Covid-19, Doamne Ferește, ci accidentări și suspendări. Acum o lună am preluat echipa și mi-a fost foarte greu. Am jucat bine tactic, am acoperit bine zona defensivă și după gol băieții au prins încredere. Au jucat mai bine după 1-0 decât la 0-0.

Sincer, credeai că puteți învinge Belgia? Are jucători în toate campionatele puternice.
Nu! Am avut 10 absențe, nici eu nu credeam că suntem în stare de așa ceva într-o astfel de situație. N-am crezut că e posibil. Lumea e fericită acum, aici la Chișinău, toți mă felicită, sună telefonul întruna…

Dar e mult de muncă în continuare! Avem mult de muncit ca să devenim o echipă bună meci de meci, dar începutul e promițător. Trebuie să recunosc,

A antrenat 4 ani naționala Under 17 a Republicii Moldova

Cât ai contract ca selecțíoner Under 21?
Nu am nimic stabilit. Am preluat echipa până la finalul acestei campanii, apoi mai discutăm. Verbal am stabilit că voi continua, dar mai trebuie puse niște lucruri la punct. Obiectivul e să ieșim de la fiecare meci cu capul sus. Și cred că a fost bine până acum: 1-1 cu Bosnia și 1-0 cu Belgia. Doar cu Germania n-a fost în regulă: 0-5. Dar și acolo am descoperit niște aspecte pozitive.

Când ai preluat echipa Under 21?
De aproape o lună, foarte puțin timp. Am fost 4 ani selecționer la naționala Under 17. Îmi place să muncesc, am fost și impresar timp de 10 ani, dar cred că mai aproape de inimă e antrenoratul.

Și-a amintit că a debutat într-un Rapid – Petrolul 1-0

Ai licență sau nu? Prin România e la modă să n-ai…
Am auzit! Licența B am luat-o prin 2000, în România, de la  domnul Mircea Rădulescu. Apoi Licența A și Pro, aici la Chișinău. Am fost coleg cu Dan Alexa, am auzit că și Mirel Rădoi a luat una dintre licențe aici. Mă bucur că e la echipa națională, sper să rămână la voi în ciuda rezultatelor slabe din ultima perioadă.

Ce zici de România că a ratat Euro?
Începuse bine Mirel Rădoi și aveam și eu mari așteptări. Mai ales după meciul cu Austria. Cu Norvegia, acum, am văzut meciul integral, echipa a arătat tare prost, foarte slabă prestația. Nu slabă, foarte slabă! Jucătorii erau statici pe teren, nu se mișcau deloc, nu știu ce s-a întâmplat. Ceva nu a fost în regulă.

De Giulești îți este dor?
Aoleu… (râde) Ce atmosferă, ce vremuri la Rapid! Mi-e dor de acel stadion și de acei fani. Îmi amintesc că am debutat într-un Rapid – Petrolul 1-0 și acel joc nu-l pot scoate din memorie. Am aflat că a murit Mircea Pascu, era un om deosebit! Îmi pare rău…

Știu că au fost ceva probleme financiare în ultimii ani, sper ca echipa să revină în prima ligă. Are cei mai frumoși și zgomotoși suporteri pe care i-am văzut vreodată.

Moldova U21 are șanse la locul 3

Unicul gol al partidei Moldova – Belgia (1-0) a fost marcat în minutul 38, de către Denis Furtuna (21 de ani), jucătorul echipei FC Zimbru Chișinău, după un corner executat bine de către Victor Stîna (22 de ani), atacantul echipei FC Sfântul Gheorghe Suruceni, și o bâlbăială a apărării belgiene.

În urma acestei întâlnirii, Moldova U21 a urcat pe locul 4 în Grupa 9, având 7 puncte. Țara Galilor U21 a rămas codașa grupei, cu 6 puncte. Ultimul meci al Moldovei este în Țara Galilor, pe 13 noiembrie.

Publicat: 14 10. 2020, 17:22
Actualizat: 14 10. 2020, 17:23