Copil, Bombardierul din Arad

Când joci cu marele Federer și ești pe locul 93 mondial, îți cam tremură picioarele de la vestiare, iar când intri pe teren și vezi sala aia plină care parcă se prăbușește peste tine, emoțiile sunt, cu siguranță, și mai mari. Mă întreb ce pregătire mentală trebuie să ai ca să treci peste toate acestea, peste imensitatea lui Federer, peste diferența de locuri, peste prăpastia de experiență la nivel înalt, peste cele 98 de titluri câștigate de elvețian (l-a luat acum pe al 99-lea!), peste publicul care ține, normal, cu al lor, și pentru că e elvețian și joacă la el acasă, dar și pentru că e o legendă a tenisului.

Și, totuși, Marius Copil din Arad, România, a rezistat presiunii imense, i-a făcut break Regelui la el în curte încă de la începutul primului set și, chiar dacă nu a reușit să țină diferența până la final, a ajuns în tie-break, unde a cedat greu.

La 1-0 la seturi pentru fostul număr 1 mondial, foarte mulți jucători din afara Top 20 ar fi căzut, ar fi cedat psihic și, probabil, ar fi pierdut la scor setul doi. Dar iată că Marius al nostru a rezistat din nou și i-a făcut iar break elvețianului. Iar asta arată nu numai acel echilibru mental despre care vorbeam, ci și faptul că are valoare.

De altfel, Copilul nostru a arătat în timpul finalei de la Basel, în afara serviciului excepțional, și alte calități. Un rever ucigător, un slice foarte înțepat, lovituri grele, pe fundul terenului advers, pe care Federer le-a returnat de multe ori în fileu.

Tipul ăsta de jucător-bombardier la serviciu, gen Anderson, Raonic, Karlovic, nu mă impresiona deloc. Lovești mingea cât poți de tare și, dacă intră în teren, ai câștigat punctul. O dată, de două ori, de zeci de ori. Dar Marius are și altceva, nu numai lovitura de măciucă de la serviciu, ci și calitățile  despre care am vorbit mai sus.

Marius Copil a jucat un tenis spectaculos cu Roger Federer și de aceea cred în ascensiunea lui până spre top 20. Dacă sud-africanul Anderson e pe locul 8 mondial, nu văd de ce Marius n-ar ajunge pe 18, să zicem. Se află într-un moment în care se poate gândi și la astfel de sfere, mai înalte.

Și, nu în ultimul rând, trebuie să spunem că ascensiunea lui în joc i se datorează și lui Andrei Pavel. Marius joacă altceva de când Cneazul îi este antrenor, iar colaborarea dintre cei doi e abia la început.

Bravo, Marius! Bravo, Andrei! Vă mulțumim că ne-ați oferit acest regal împotriva lui Federer!

 

 

Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași: E anormal
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași: E anormal
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele