Cine e cel mai tare antrenor din țară?

Dacă aș fi rapidist, aș spune că Răzvan Lucescu e cel mai profi, deși, după 0-3 la Pandurii, ar trebui să mă mai gândesc un pic. Dar aș putea să-i găsesc circumstanțe și să mă păcălesc că a fost un accident.

Dacă aș fi „câine”, aș spune că Liviu Ciobotariu are un mare merit pentru poziția de lider pe care o ocupă Dinamo.

Dacă aș simpatiza cu „U”, l-aș plasa pe Ionuț Badea în primii cinci. Iar dacă aș ține cu CFR, l-aș vedea cel mai mare pe Jorge Costa.

Dacă aș fi fan al Stelei, nu l-aș da sigur pe Ilie Stan drept cel mai tare antrenor din țară, pentru că, cel puțin deocamdată, nu are anvergură, a antrenat echipe mici, n-a obținut rezultate senzaționale, iar la Steaua e depășit de situație și de tupeul unora dintre vedete.

Dacă aș fi din Vaslui, mi-aș pune niște semne de întrebare cu privire la valoarea lui nea Viorel.

Dacă aș fi „oțelar”, nici nu aș sta pe gânduri: Dorinel e cel mai tare.

Dar, dacă am fi realiști – chiar dacă ne e dragă Steaua, Dinamo sau Rapid, ar trebui să-l apreciem pe Grigoraș. Pandurii joacă cel mai frumos fotbal din campionat. Există o idee de joc bine stabilită, mingea fuge pe trasee parcă desenate cu o riglă imaginară, ajunge cât ai clipi aproape de careul advers și e trimisă spre poartă mult mai des decât o fac formațiile cu pretenții din campionat. Grigoraș l-a făcut praf pe scorțosul (și la propriu, și la figurat) Răzvan Lucescu. Și știți cu cine? Cu șapte jucători sub 25 de ani, iar pe bancă a avut șase rezerve sub 23 de ani!

Și mai vreți? Grigoraș nu face circ pe teren și la tv, se plânge rar de arbitraje, are un discurs echilibrat, e un antrenor căruia nu-i place să se plimbe sezon de sezon de la un club la altul.
E prea serios, prea dedicat meseriei, are prea mult bun-simț ca să vină la Steaua și să fie umilit de Gigi Becali. Ar fi greșeala carierei lui.

Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×