Povestea lui Adrian Păun, fotbalistul care o putea califica pe CFR în optimile Europa League. „Joc pentru tata. L-am pierdut când aveam doar 4 ani” | SPECIAL

Adrian Păun a reușit să înscrie în minutul 88 al meciului retur cu Sevilla, iar golul fotbalistului de la CFR Cluj a calificat-o pentru două minute pe campioana României în optimile de finală ale Europa League, dar VAR-ul a decis ca golul să fie anulat pentru hențul făcut de Traore.

La finalul meciului dintre Sevilla și CFR Cluj pe tabela de marcaj scria 0-0, iar gruparea din Spania s-a calificat în optimile de finală ale Europa League deoarece partida tur din Gruia s-a terminat 1-1. În urmă cu patru ani, Adrian Păun, cel care a fost aproape să o ducă pe CFR Cluj în optimile EL, își povestea copilăria pentru Prosport.ro și declarațiile acestuia sunt emoționante.

Cum a început fotbalul

”Să știi că fotbalul l-am început dintr-o joacă, în fața blocului, cu niște prieteni mai mari ca mine, acasă, la Drăgășani. Ei erau deja la fotbal, într-un cadru profesionist, eu aveam doar șase ani. Câțiva dintre ei tot trăgeau de mine să mă înscriu la fotbal și, până la urmă, m-am dus la un antrenament”, povestea Adrian Păun. Acesta a continuat și a dezvăluit că mama sa nu și-a dorit ca el să fie fotbalist. „Mamei mele, Ileana, nu prea i-a priit, dar până la urmă m-a lăsat. Și-a zis în minte… „Îl las să-și facă nebunia. I-o trece”. Nu credea că mă va prinde atât de tare”.

Și-a pierdut tatăl la doar patru ani

Fotbalistul CFR-ului a vorbit și despre un episod care l-a marcat. La vârsta de doar 4 ani a rămas fără tată. ”Tata a murit când eu aveam doar patru ani. A suferit un accident vascular. Și acum imaginile cu el mi se derulează de multe ori în minte cu încetinitorul. Uneori sunt clare, luminoase, alteori sunt în ceață și încerc să mai deslușesc ceva. Sunt sigur de lucrul ăsta: că tatăl meu și-ar fi dorit să mă fac fotbalist. Mama îmi mai povestea că și el mai juca fotbal”, a spus Adrian Păun.

„Întotdeauna când merg acasă, în Drăgășani, revăd locurile unde jucam fotbal și îmi aduc aminte cu mare plăcere de zilele în care băteam mingea și 10 ore pe zi luând pauze scurte pentru a bea apă, a mânca ceva și, bineînțeles, să nu uităm de certurile copilăriei. Și mai ales la fotbal unde niciodată nu îmi plăcea să pierd, iar de multe ori ieșea scandal din cauza acestei atitudini pe care o aveam și pe care o stăpânesc și în ziua de azi.

 

Acasă toți ma felicită și sunt mândri cu mine. Dar și eu le mulțumesc că „m-au ajutat!”. Și că nu mă lăsau să stau în casă și mă scoteau afară la fotbal. Și le mulțumesc ca fac parte din viața mea. Întotdeuana mă cheamă la un fotbal, doar că de data asta nu pe străzi. Ci pe un teren normal. Normal, nu pe locurile pe care le consideram noi fiind niște stadioane și îți spun cu mâna pe inimă că acele locuri erau considerate de noi mai presus de orice stadion ultra modern atât timp cât am fi făcut orice pentru a avea unde să batem mingea. Contrar vecinilor cu mașini și cu copii mici care întotdeauna ne certau. Dar puțin ne păsa! Pentru că noi continuam cu pasiunea noastră cea mai de preț: fotbalul” – Adrian Păun