Meciul cu Spania U21 ne-a arătat realitatea de care ne ascundem uneori de parcă nu ar fi a noastră. O națională iberică plină de jucători valoroși, dar fără starurile de sute de milioane de euro care au făcut de mult pasul spre consacrare la naționala de seniori, ne-a surclasat la sportul numit fotbal.
Fără să aibă jucători sclipitori, antrenorul-fluierici (enervant obicei de a-și dirija elevii are!) Santi Denia a avut la dispoziție, spre deosebire de Daniel Pancu, sportivi căliți în fotbalul adevărat, din La Liga.
Jocul la nivel structural, „abc-ul” acela mojic despre care se vorbește atât de des și atât de fad, a fost total de partea lor. Ei cu mapa, noi cu sapa. Louis Munteanu a plesnit-o în vinclu. Execuție de spaniol. Apoi, am arat cât am putut. Pe stânga și pe dreapta. Pe centru am aglomerat. Ei au pasat. Și au pasat. Nu au fost fini. Dimpotrivă. Au arătat că nu talentul lor este ieșit din comun, ci capacitatea de a repeta ceva ce au exersat la infinit. Fără să aibă oameni de profunzime, care să apară între linii, ibericii au tocat și au măcinat naționala României.
A fost încă o lecție predată fotbaliștilor din țară că sunt departe, fizic și mental, de ceea ce înseamnă Vestul. Pancu a rezumat perfect: „Ai noștri au câștigat experiență”.
E drept, efortul ar fi putut arăta mai bine, la nivel de rezultat, dacă gelatul din Olanda nu ar fi aplicat regulamentul la sânge cu noi și cu o blândețe demnă de o briză din Costa Brava cu ei.
Ghiolbănia lui Blănuță e încă o dovadă că „răutatea” prost înțeleasă duce la o agresivitate fatală în sportul de înaltă performanță.
Totul a fost despre ei și despre noi. Despre diferențe și, aproape deloc, despre asemănări. Am fost aproape de 2-0, dar ne-a fost frică. Am luat roșu și ne-am speriat de moarte. Am luat un gol și am capitulat imediat și l-am luat și pe al doilea. Singurul fotbalist din naționala U21 care a arătat că are un nivel acceptabil pentru adversarii săi a fost Louis Munteanu. Atât! Borza și-a dat cu stângul în dreptul. Ignat a fost dat la o parte de un adversar cu 30 de centimetri mai scund. Sava a fost mai nesigur decât moneda românească în ultimele luni. Ianis Stoica. Vai, ce dezamăgire! Părea un lider de generație, dar a jucat cu o spaimă uriașă! Tavi Popescu, zero barat. A executat o lovitură liberă „în plopi” și a alergat „după fluturi” între ofensiva unde era incapabil să facă diferența și defensiva unde nu putea să se facă util. De la restul, pretențiile erau oricum foarte mici. România a mai pierdut o generație, dar a câștigat un fotbalist. Pe Louis Munteanu. E mult? E puțin? Pentru un Campionat Mondial e infim!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER