Craiova trăiește cu un vis, acum mai mult ca oricând. Sau ca niciodată. Meciul cu Farul lui Gică Hagi mi-a întărit convingerea că oltenii vibrează în ritmul energiei lui Mirel Rădoi spre imposibilul, de atâtea decenii, titlu!
Pe marginea terenului, fostul selecționer al României este un vulcan permanent. Țipă, se agită, mai-mai să intre în teren. Ba chiar a și intrat de câteva ori, dar arbitrul de rezervă a privit cu îngăduință și Kovacs s-a făcut că nu vede. Atacanții au libertate maximă, mijlocașii trebuie să zbârnâie, iar apărătorii sunt, parcă, într-un batalion disciplinar permanent. Se vede trecutul de fotbalist al lui Rădoi.
Talentul lui Mitriță, incisivitatea lui Safira și galopările lui Baiaram sunt completate de săgețile albastre Bancu și Mora. Craiova are echipă de titlu. Craiova are rezultate de campioană. Craiova are antrenor care poate transforma visul în realitate.
De cealaltă parte, Farul mi s-a părut o echipă ruptă în două. Atacanții au jucat egoist, mai mult pentru ei, în frunte cu Denis Alibec. Acesta a revenit la vechile obiceiuri: s-a mișcat greoi, a dat din mâini la adresa colegilor săi și a vociferat de câteva ori împotriva deciziilor lui Istvan Kovacs. Talentat și capricios, a încercat de unul singur și a eșuat lamentabil. Spre disperarea lui Gică Hagi, care la un moment dat i-a reproșat atitudinea delăsătoare. „Regele” a avut două fețe în cele două reprize ale partidei din Bănie. În prima, a țipat non-stop la jucătorii săi, i-a certat pentru nereușite și le-a corectat așezarea ori de câte ori a fost nevoie. Golul lui Mitriță parcă l-a anesteziat, însă, și pe Gică Hagi. După pauză, el a părut, în cea mai mare parte a timpului, resemnat. A strigat arareori spre ai săi și s-a întors cu chipul plin de dezamăgire către cei de pe bancă. Pare (poate chiar este) epuizat. Jucătorii nu au valoarea necesară pentru a pune în practică fotbalul total dorit de el, iar asta l-a consumat. În acest sezon, amestecul între veterani aflați spre apusul carierei și tineri din academie nu a fost prea reușit.
Sculptura lui Hagi nu mai este o operă de artă, ca în alte vremuri, ci arată, mai degrabă, ca o mumie, pe care nici briza de la Ovidiu nu o poate face să tresară.
Spre deosebire de îndrăzneața creație a lui Rădoi, care s-a înălțat semeață spre fotoliul de lider al Superligii. Se întrezărește o capodoperă în „Oltenia celui mai mare sculptor / Al omenirii Constantin Brâncuși”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER