Pelicitări

C.S. Mioveni a ieşit din ermetism când îi era lumea mai dragă Rapidului. Sora ceva mai bogată în puncte a Chindiei Târgovişte şi-a studiat portretele din galeria Ligii 1, le-a găsit repetitive până la nevroză şi a pus la cale revolta. „Să i-o spui lui Mutu” a devenit din expresie populară mesaj cu destinatar precis.

Fotbalul se distrează îndelung pe seama celor care-l vorbesc şi încearcă să-l prindă în insectarul propriilor scheme de gândire. Publicul a întâmpinat cam toate apariţiile lui C.S. Mioveni cu un murmur trist, cinematografic: „Acţiunea Autobuzul” (din poartă). Cine-i comenta meciurile în direct era victima bănuită a unei sancţiuni disciplinare, eventual a unei persecuţii de destin.

Mulţi medici de familie au recomandat-o pe C.S. Mioveni ca pe soporificul ideal, peste Xanax şi celelalte. Ingerându-l, insomniacii ar fi urmat să viseze pătimaş cu Monica Bellucci la 25 de ani şi să audă cu greu deşteptătorul. Şi cam aşa a fost. Până luni, 16 mai, când C.S. Mioveni a aruncat cât colo scutul defensiv şi a pus mâna pe ciomag. Rezultatul se ştie: Mioveni-Rapid 3-2, cu antrenorul Mutu cugetând că „Dacă nu marcau ei trei goluri, câştigam noi cu 2-0”. De la Marian Vanghelie încoace („Deci, trăiesc exist”), puţine au fost rostirile cu un mai apăsat fior cartezian. Pelicitări.

„Cholo de Mioveni”! Cei care au născut formula au mizat, probabil, pe entuziasmul poreclitului

Şi cum ratăm rareori comparaţiile favorabile cu Occidentul, antrenorul Alexandru Pelici a fost suspectat de cinism tactic şi arondat sferei de influenţă a lui Diego Pablo Simeone. El a devenit „Cholo de Mioveni”, iar cei care au născut formula au mizat, probabil, pe entuziasmul poreclitului. Nu e cazul. Când irlandezul Samuel Beckett a fost întrebat de un gafeur ignorant dacă este englez, răspunsul a venit iute şi direct: „Dimpotrivă”. Cam aşa ar trebui să reacţioneze şi Pelici în faţa pseudocomplimentului.

Francezii au o vorbă cu irizări de paronomază: Comparaison n’est pas raison. E de două ori aventuros să-i compari pe cei doi. În primul rând, Simeone e un argentinian în care sângele fierbe peste limitele admise, fapt care-l poate aduce în ipostaze la graniţa decerebrării. Pelici, în schimb, e un bănăţean aşezat, pe care e greu să ţi-l închipui pradă excesului. (Şi nici nu dirijează galeria, deşi aici explicaţia nu ţine de temperament sau de histrionism.)

Pe urmă, Simeone alege de multe ori să se apere, cu toate că are în lot atacanţi de calibru. Pelici le opune lui Suárez, Griezmann, Felix şi Cunha pe Sanoh, Rusu, Oancea şi Blănaru. Da, proporţiile trebuie păstrate. Numai că, aşa cum nu poţi face sită de mătase din coadă de câine, roşu sau de altă culoare, nu poţi să ataci despletit când grija ta de căpătâi e să maschezi subţirimea lotului. Pelicitări.

Oare căpitanul obişnuit al Rapidului s-o fi uitat la meciul echipei lui?

Şi a mai înţeles ceva Alexandru Pelici: că Rapid sosea la Mioveni cu sentimentul că victoria era unanim acceptată şi anticipată. Unde jucase Rapid cel mai bun meci din campionat (2-0 cu campioana CFR Cluj)? La Mioveni. Unde se simţise Rapidul, care oricum e peste tot acasă, cel mai acasă, aşteptând să-şi inaugureze stadionul? La Mioveni. Unde era de aşteptat ca rezistenţa să fie cea mai scăzută, eventual doar de formă? La Mioveni. Ei bine, aici, la a treia treaptă a scării spre succes, ceva s-a fisurat. Viaţa a dat buzna peste gânduri. Nimic n-o obliga pe C.S. Mioveni să moară cu adversarul de gât, mai cu seamă că problema barajului era rezolvată. Iar C.S. Mioveni nici măcar n-a fost un adversar feroce, brutal, cu pumnalul între dinţi luni seară. Echipa lui Pelici s-a mulţumit să speculeze slăbiciunile din jocul şi din mintea Rapidului. Inadecvarea lui la miza faptului în curs de desfăşurare. În Giuleşti există, de altfel, o tradiţie a divorţului de realitate. Ea vine din interbelic, când galeria a tratat un penalti risipit de Raffinsky, pare-mi-se, ca şi cum ar fi fost transformat: cu urale, trompete şi îmbrăţişări frenetice. Numai că a te hrăni în 2022 cu parfumul romantic al anilor 1940 înseamnă a trăi de fapt pe stomacul gol. Ceea ce Adrian Mutu n-a reuşit să le spună jucătorilor. Spre deosebire de Alexandru Pelici, care a citit corect scenariul şi a ştiut să asigure regia. Pelicitări.

Un ultim gând. Oare căpitanul obişnuit al Rapidului s-o fi uitat la meciul echipei lui? (Întrebarea merită pusă, câtă vreme Florin Tănase a anunţat, pretinzând să fie crezut, că nu se va uita la C.F.R.- Craiova) Iar dacă s-a uitat, i-au plăcut cele văzute în apărare? Iar dacă nu i-au plăcut, are măcar vreo umbră de regret pentru cele petrecute cu o etapă în urmă?